Oamenii din Argentina cer un „salariu universal” pentru a face față crizei economice: „Sărăcia a preluat controlul asupra ţării”
Mii de oameni au ieşit în stradă, joi, la Buenos Aires pentru a cere instaurarea unui "salariu universal" în Argentina. Țara trece printr-o criză economică cu o inflaţie galopantă, iar familiile cu venituri mici nu mai fac față sărăciei.
Manifestanţii s-au adunat sub ferestrele palatului prezidenţial, unde preşedintele de centru-stânga, Alberto Fernandez, tocmai discuta cu ministrul economiei, Silvina Batakis, care se opune unei astfel de măsuri, pe fondul zvonurilor privind o remaniere guvernamentală, notează AFP, citată de Agerpres.
"Sărăcia a preluat controlul asupra ţării", a declarat pentru AFP Monica Sulle, lidera Mişcării socialiste a muncitorilor.
Crearea unui venit universal este cerută de mai multe săptămâni de grupurile radicale de stânga apropiate mai demult de coaliţia aflată la putere, dar care acum se opun guvernului, pe măsură ce situaţia economică şi socială se deteriorează.
Acestea estimează valoarea venitului universal ca fiind echivalentul a două coşuri cu alimente de bază pentru un adult, adică circa 67.000 de pesos (490 de euro) pentru toate persoanele cu venituri mici.
Argentina înregistrează o rată a inflaţiei între cele mai ridicate din lume, 36% în primul semestru al anului în curs, iar sărăcia afectează 37% din cei 45 de milioane de locuitori.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News