Video O tânără daneză care voia să plece în Germania s-a trezit la graniță că fetița îi este luată de autorități și dată spre adopție
Cazul de la începutul acestui an al părinților români care au fost arestați în Danemarca și al căror bebeluș le-a fost luat și dat în plasament din cauza unei suspiciuni de rele tratamente nu este singular. În Danemarca există legi stricte cu privire la intervenția statului, atunci când un copil este în pericol. Este o practică foarte controversată, ce face subiectul unor dezbateri aprinse chiar și în societatea daneză. Un alt exemplu este cel al unei tinere mame, Hanne Hjorth, a cărei fiică a fost luată de lângă ea. Hanna și soțul său locuiesc acum în Germania, de unde luptă ca fata să poată locui din nou cu ei. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30.
Cum luptă școala și părinții cu fenomenul social media. „Cum să dai vina pe copii?!”
Un copil de 11 ani din Slatina a fost mutilat de explozia unei petarde
„Superman challenge” face noi victime în țară. Ce este și care pot fi consecințele
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Copiii români de la țară, victimele sărăciei
Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta
Vânătoarea de cadouri în prag de sărbători. Cum să eviți jucăriile care pot pune în pericol siguranța copilului tău
„O masă caldă”, contaminată cu listeria. Concluzie în cazul copiilor din Mehedinți, ajunși la spital cu toxinfecție alimentară
Ce au mâncat copiii din Mehedinți care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
Groaza este întipărită și acum pe fața lui Hanne Hjorth. S-a întâmplat în urmă cu doi ani: femeia din Danemarca era în drum spre Germania, împreună cu familia. La punctul de control danez, polițiștii le-au blocat drumul. Era vorba despre fiica ei, Flora.
De unde a început totul
„La început am fost reținuți mai bine de trei ore, fără să ni se spună clar despre ce e vorba. Teama, panica ne creșteau cu fiecare minut, e greu de descris… Apoi, când a devenit clar că un copil de 18 luni urma să fie luat de lângă părinții săi și dus la o familie adoptivă, situația s-a transformat în ceva delirant”, povestește Hanne Hjorth, mama Florei.
Tot ce i-a mai rămas lui Hanne de la fiica ei sunt câteva fotografii – fetița locuiește acum cu o familie adoptivă din Danemarca. Autoritățile au motivat că sănătatea îi era pusă în pericol. Autoritățile din Viborg, orașul natal al lui Hanne, au susținut că ea și soțul său nu au avut suficientă grijă de Flora
„Se pare că m-au luat în vizor după ce mi-am dat spre adopție primul meu copil, atunci când eram foarte tânără. Un angajat al Oficiului pentru Protecția Copilului a constatat că Flora a făcut mișcări neobișnuite și a scos diverse sunete. Am dus-o la doctor, dar nu a găsit nimic neobișnuit. Autoritățile locale nu au ținut cont de asta și ne-au făcut viața tot mai grea. Nimic din ceea ce am făcut nu a fost suficient”, povestește Hanne Hjorth.
Refugiați în Germania de teamă
Temându-se pentru fiica cea mică, Elvira, familia s-a mutat în orașul Flensburg din nordul Germaniei.
Soțul lui Hanne are o slujbă stabilă, ea urmează un curs prin corespondență. Totuși, se tem că dacă se întorc în Danemarca, și Elvira ar putea fi luată de lângă ei.
La doar două ore distanță, în Danemarca, Lars Christiansen stă în grădina lui și dă un telefon. După ce a fost martor al unor astfel de traume, el a devenit un fel de ajutor pentru evadare:
„Uneori, primesc până la trei telefoane pe zi de la oameni care se tem că micuții lor vor fi adoptați forțat. Îi sfătuiesc să plece din țară. Pentru că atât timp cât autoritățile nu au luat o decizie finală cu privire la soarta copilului, e legal să pleci”, explică Lars Christiansen.
Primăria din Flensburg, Germania, constată că tot mai multe familii daneze caută refugiu din calea autorităților sociale daneze. Dar toți nou-veniții sunt bineveniți.
„Noi nu ne facem reclamă, nu le spunem să vină cu toții aici pentru că avem condiții foarte bune. Dacă cineva se mută în Flensburg și primim documente care arată că este un caz pe care trebuie să-l urmărim, bineînțeles că ne ocupăm de el. Suntem convinși că cel mai bine pentru copil este să crească în propria familie”, spune Clemens Teschendorf, purtător de cuvânt al Primăriei Flensburg.
Ce explicații au autoritățile daneze
Autoritățile locale din orașul lui Hanne Hjorth nu au comentat situația.
Ministerul danez al Afacerilor Sociale spune că regretă fuga din țară a familiilor, dar protecția copilului este întotdeauna pe primul loc.
Angajații Direcției pentru Protecția Copilului resping toate acuzațiile. Ei spun că în general, măsurile dure sunt o excepție.
„Am observat că dezbaterea privind adopțiile forțate a făcut ca unor părinți să le fie frică să ceară ajutor Direcției pentru Protecția Copilului. Regretăm foarte mult acest lucru. Deciziile instituției pot fi contestate. Și, dacă sunteți nemulțumiți de decizia respectivă, vă puteți adresa instanței”, spune Ditte Brondum, reprezentantă a Direcției pentru Protecția Copilului.
Asta a făcut și Hanne, s-a adresat justiției. Procesul este programat pentru septembrie, dar ea și-a pierdut toată încrederea în statul danez. Spune că în Flensburg a primit o nouă șansă.
„Îți face bine să întâlnești oameni care te pot accepta chiar dacă ai o altă opinie. Nu am văzut asta niciodată acasă”, spune Hanne Hjorth.
Hanne și Kim așteaptă acum un nou copil și vor să demonstreze că sunt părinți buni.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News