O nouă schimbare majoră decisă de Trump: "durul" John Bolton, consilier pe probleme de securitate naţională
Preşedintele american Donald Trump l-a numit pe neoconservatorul John Bolton, un analist la Fox News, în postul foarte influent de consilier pe probleme de securitate naţională la Casa Albă, relatează AFP, preluată de News.ro
Numirea sa are loc în momentul abordării unor negocieri istorice cu Coreea de Nord şi odată cu apropierea unui termen crucial cu privire la viitorul acordului nuclear iranian, căruia acest fost ambasador american la ONU îi este un mare critic.
”Sunt fericit să anunţ că, începând din 9 aprilie 2018, John Bolton va fi noul consilier pentru securitate naţională”, a anunţat joi Trump pe Twitter, odată cu plecarea lui H.R. McMaster, o nouă schimbare importantă în echopa sa, după o cascadă de destituiri şi demisii în ultimele luni.
John Bolton, în vârstă de 69 de ani, a fost unul dintre liderii ”liniei dure” în cadrul administraţiei George W. Bush şi ambasadorul său la ONU.
Un susţinător înfocat al forţei pe scena internaţională, el nu este de acord cu preşedintele septuagenar în toate dosarele. El este un apărător neobosit al Războiului în Irak, pe care Donald Trump nu a încetat să-l critice în campanie.
”Nu mă aşteptam la acest anunţ în această (joi) după-amiază, dar este, evident, o mare onoare”, a reacţionat el, la Fox News, imediat după ce a fost nominalizat.
Cel căruia i s-a reproşat uneori, mai ales la ONU, o lipsă de diplomaţie, intenţionează să-şi schimbe stilul la Casa Albă?
”Am opiniile mele şi voi avea ocazia să le prezint preşedintelui”, a răspuns el, apărând necesitatea ca locatarul Casei Albe să aibă ”un liber schimb de idei” cu diverşi consilieri.
Spre deosebire de secretarul de Stat sau secretarul Apărării, şeful celebrului NSC (National Security Council) nu are nevoie să fie confirmat printr-un vot în Senat pentru a intra în funţie.
”Curaj, Jim Mattis”
Salutând ”munca extraordinară” a lui H.R. McMaster, Trump a dat asigurări că va rămâne în continuare ”prietenul” său.
Un general de trei stele, H.R. McMaster şi-a văzut poziţia slăbindu-i, de mai multe săptămâni, printr-o lipsă de susţinere evidentă din partea preşedintelui american, în contextul unor zvonuri cu privire la concedierea sa.
Acest anunţ are loc la zece zile după destituirea brutală a secretarului de Stat Rex Tillerson, care urmează să fie înlocuit de directorul CIA Mike Pompeo, şi el un republican care susţine o linie dură în privinţa Coreei de Nord şi Iranului.
Numirea lui Bolton - al treilea care ocupă acest post de la instalarea lui Trump la putere - a provocat reacţii împărţite.
Alesul republican Lee Zeldin, un susţinător loial al lui Donald Trump, a prezentat un om ”extraordinar de calificat” pentru post. ”Aşadar nu vor mai exista scurgeri (de informaţii) de la NSC. Cei care au rămas din vremea lui Obama vor pleca, iar echipa îşi va dubla eforturile”, şi-a exprimat el satisfacţia.
”Odată cu numirea lui John Bolton, echipa de politică externă a lui Trump va fi cea mai conservatoare şi ideologică şi cea mai puţin pragmatică din memoria recentă”, a reacţionat Aaron David Miller, un diplomat experiemntat care a lucrat în administraţiile democrată şi republicană.
”Curaj, Jim Mattis”, a adăugat el, referindu-se la şeful Pentagonului, considerat de un număr de analişti ca fiind reprezentantul vocii moderaţiei în echipa Trump, mai ales în privinţa Coreei de Nord şi Iranului.
Richard Haass, preşedintele Centrului de cercetare Council on Foreign Relations (CFR), şi-a exprimat îndoiala cu privire la capacitatea fostului ambasador de a se adapta la postul de consilier influent al liderului primei puteri mondiale.
”Un consilier pe teme de securitate naţională trebuie să fie intermediarul onest care se asigură că preşedintele poate să examineze totul din toate punctele de vedere. Însă el este un consilier care are punctele lui de vedere (...). Problema care se pune este dacă Bolton are caracterul şi capacitatea de judecată necesare acestui post”.
H.R. McMaster, care a plecat de la Pentagon în februarie 2007 şi l-a înlocuit pe Michael Flynn, obligat să demisioneze din cauza contactelor sale cu oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale, va părăsi viaţa publică.
”După 34 de ani în serviciul ţării noastre, mă voi retrage din armată începând din această vară”, a anunţat el, într-un scurt comunicat.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News