Live

O draperie îi desparte pe studenți de studente într-o universitate din Afganistan. Noile reguli care trebuie respectate

Data publicării:
Studenți și studente despărțiți de o draperie într-o universitate din Afganistan FOTO: Twitter/ Mortaza Behboudi

Studenții din Afganistan s-au întors în universități pentru prima dată după venirea talibanilor la putere, însă există și reguli noi. În unele cazuri, femeile au fost separate de colegii de sex masculin cu draperii sau panouri scândură montate în mijlocul clasei.

Puterile străine urmăresc cu atenție ce se întâmplă în universități și școli din toată țara, pentru că vor să vadă dacă drepturile femeilor sunt, într-adevăr, respectate, aceasta fiind una dintre condițiile pentru acordarea în continuare a unor ajutoare vitale, relatează Reuters.

La ultima guvernare a talibanilor din perioada 1996-2001, drepturile fetelor și femeilor la educație și la muncă au fost interzise.

În ciuda asigurărilor din ultimele săptămâni că, de această dată, aceste drepturi vor fi respectate în conformitate cu legea islamică, nu este clar ce implică acest lucru.

Profesorii și studenții de la universitățile din cele mai mari orașe din Afganistan - Kabul, Kandahar și Herat - au declarat pentru Reuters că studentele sunt separate în clasă, li se predă separat sau chiar au accesul restricționat în anumite părți ale campusurilor.

„Instalarea unor cortine în clase nu este acceptabilă”, a declarat telefonic pentru Reuters Anjila, o tânără de 21 de ani, studentă la Universitatea Kabul, care a rămas surprinsă când s-a întors la cursuri și și-a găsit clasa împărțită. „M-am simțit groaznic când am intrat în clasă... Ne-am întors în urmă cu 20 de ani”, a mai spus ea.

Înainte ca talibanii să preia puterea în Afganistan, fetele stăteau într-o parte a clasei, iar bărbații în alta, dar sălile nu erau separate fizic.

Un document care descrie liniile directoare pentru reluarea cursurilor distribuit de o asociație a universităților private din Afganistan enumeră o serie de noi reguli, între care purtarea obligatorie a hijab-urilor de către eleve, dar și intrări separate pentru studente.

De asemenea, se mai spune că profesoarele ar trebui să predea exclusiv elevelor și că studentele de sex feminin ar trebuie să aibă clase separate, mai mici sau să fie separate cu cortine.

Nu este clar dacă documentul care a ajuns la Reuters reprezintă politica oficială a talibanilor. Purtătorul de cuvânt al grupului nu a vrut să facă niciun comentariu despre document, fotografiile cu sălile de clasă împărțite sau modul în care vor fi conduse universitățile.

Incertitudini despre modul în care va fi continuat procesul de învățământ în Afganistan

Săptămâna trecută, talibanii au spus că școlile se vor redeschise, însă femeile și bărbații ar trebuie să stea separat. Un înalt oficial taliban a declarat pentru Reuters că separatoarele de clasă, cum ar fi cortinele, sunt „complet acceptabile” și potrivite resurselor limitate în ceea ce privește forța de muncă din Afganistan.

Pe rețelele sociale au fost distribuite fotografii făcute în Universitatea Avicenna din Kabul, în care clasa este împărțită în două de o perdea cenușie. Fetele sunt îmbrăcate în haine lungi și au capul acoperit, însă chipurile sunt la vedere.

Mai mulți profesori au spus că există incertitudine cu privire la noile reguli ce ar putea fi impuse de talibani, având în vedere că încă nu există un guvern.

Revenirea lor la putere le-a alarmat pe femei, care se tem că își vor pierde drepturile pentru care au luptat în ultimele două decenii, împotriva rezistenței manifestate de comunități și oficialități din țara musulmană profund conservatoare.

Citește și: VIDEO. Ce a răspuns un lider taliban când a fost întrebat dacă în noul guvern din Afganistan vor fi femei

Un profesor de jurnalism de la Universitatea din Herat a declarat pentru Reuters că a decis să-și împartă ora în două părți, predând jumătate din interval pentru femei și apoi pentru bărbați. Din 120 de elevi înscriși la cursul său, mai puțin de un sfert s-au prezentat luni la școală. O parte din studenți și profesori au fugit din țară, iar soarta prosperă a sectorului media privat din Afganistan este acum pusă sub semnul întrebării.

Sher Azam, un profesor de 37 de ani de la o universitate privată din Kabul, a declarat că institutul său le-a oferit profesorilor opțiunea de a ține ore separate pentru bărbați și femei sau să împartă clasele cu cortine sau panouri din scândură. El, însă, este îngrijorat de numărul studenților care se vor întoarce la școală, având în vedere criza economică declanșată de victoria talibanilor.

„Nu știu câți elevi se vor întoarce la școală, pentru că există probleme financiare și unii elevi provin din familii care și-au pierdut locurile de muncă”, a spus el.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Talibanii vor să interzică publicarea imaginilor cu „ființe vii” pe TV. „Legea se aplică în tot Afganistanul”

Meryl Streep, apel emoționant pentru femeile afgane, la ONU: O pisică are mai multă libertate la Kabul

Femei afgane îi sfidează pe talibani după interdicţia de a vorbi în public. „Misoginii nu ne pot nega drepturile în numele religiei”

Partenerii noștri