Live

O companie aeriană a anunțat că va cântări pasagerii. Care este motivul

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Pasagerii care vor zbura cu avioanele companiei Korean Air în următoarele săptămâni vor fi cântăriți la îmbarcare, relatează CNN.

Această politică nu are nimic de-a face cu greutatea propriu-zisă a călătorilor. Korean Air este una dintre numeroasele companii aeriene din întreaga lume care trebuie să obțină periodic date despre greutatea avionului.

Potrivit unui anunț al companiei aeriene, programul va afecta unii pasagero care pleacă de pe Aeroportul Internațional Gimpo (GMP) în perioada 28 august-3 septembrie și de pe Aeroportul Internațional Incheon (ICA) în perioada 8-19 septembrie.

Atât pasagerii, cât și bagajele vor fi cântărite, iar datele, care vor fi anonimizate, vor fi apoi trimise Ministerului Terenului, Infrastructurii și Transporturilor din Coreea de Sud.

Dacă un pasager nu vrea să fie cântărit, Korean Air spune că poate face acest lucru informând un membru al personalului.

Deși unii pasageri ar putea fi surprinși că sunt puși pe cântar, această decizie nu este luată de companiile aeriene, ci este adesea impusă de autoritățile de reglementare a companiilor aeriene.

La începutul acestui an, Air New Zealand a desfășurat un program similar cu unii dintre pasagerii care zburau pe rutele sale internaționale, cum ar fi zborul dintre Auckland și JFK din New York.

„Știm că a fi pus pe cântar poate fi poate fi o experiență neplăcută. Dorim să dăm asigurări clienților noștri că nu există niciun afișaj vizibil al greutății. Nimeni nu vă poate vedea greutatea, nici măcar noi”, a spus atunci un reprezentant de la Air NZ.

Datele colectate ajută companiile aeriene să ia decizii cu privire la necesarul de combustibil și la distribuția greutății la bordul avioanelor.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 130 de hamsteri au evadat din cuști în timpul unui zbor. Avionul a rămas blocat pe aeroportul din Portugalia

Grav incident pe un aeroport american: un avion de pasageri a fost lovit de un glonț

Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin

China dezvăluie un bombardier stealth fără pilot cu autonomie de zbor de 15 ore

Partenerii noștri