Galerie Foto NYT: Pompierii români, eroi în Grecia. Localnicii îi laudă: „Sunt niște mașini. Chiar nu le este frică, suntem norocoși că sunt aici”
Pompierii români, care au fost trimiși să-i ajute pe cei greci în lupta cu incendiile devastatoare, au fost lăudați de localnicii din Grecia, dar și de autorități. Un sătean a spus despre ei, pentru The New York Times, că „sunt niște mașini” și că „sunt norocoși că sunt acolo”.
Grecia a fost devastată de incendii, în această vară. Alte națiuni de pe coasta mediteraneană, precum Italia, Spania și Franța, se confruntă cu provocări similare, în timp ce în alte părți ale continentului au avut loc furtuni și inundații puternice.
Combinația de valuri de căldură și vânturi puternice i-a copleșit pe pompierii greci care, spun criticii, nu au resursele necesare pentru a face față sezoanelor obișnuite de incendii, darămite megaincendiilor care fac ravagii în acest an.
În Evros, sute de pompieri au fost mobilizați pentru a opri incendiul, însă nu a fost suficient. Grecia a decis să apeleze la ajutorul Uniunii Europene. Blocul comunitar, printr-un program special, a trimis avioane și peste o sută de pompieri în țară, apelând la o forță permanentă provenită din Croația, Germania, România, Suedia, Republica Cehă și Cipru.
Săptămâna trecută, aproximativ o cincime din pompierii care se luptau cu incendiile din Grecia făceau parte din forța UE.
Mecanismul de protecție civilă al UE a fost înființat în urmă cu peste două decenii
Mecanismul de protecție civilă al UE, așa cum este numit, a fost înființat în urmă cu peste două decenii ca un program de coordonare voluntară prin care națiunile din UE puteau oferi asistență altora care se aflau în dificultate, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii.
Dar, din 2019, blocul a adăugat un nou nivel, cunoscut sub numele de rescEU. Acesta este plătit în întregime de Uniunea Europeană: Dacă un stat membru solicită asistență, forța permanentă rescEU trebuie să răspundă.
Oficialii U.E. au declarat că majoritatea aeronavelor folosite în Grecia, de exemplu, au primit ordin de a fi desfășurate acolo în cadrul programului U.E.
„Odată cu creșterea frecvenței și intensității evenimentelor meteorologice extreme, există un risc tot mai mare ca capacitățile naționale să nu facă față nevoilor”, a declarat Janez Lenarcic, comisarul european pentru gestionarea crizelor.
Programul rescEU reprezintă „un nou nivel mai ridicat de solidaritate europeană”
Programul rescEU „reprezintă un nou nivel mai ridicat de solidaritate europeană, de care avem absolută nevoie dacă vrem să facem față impactului tot mai grav al schimbărilor climatice. Nicio țară nu poate spera să fie capabilă să facă acest lucru de una singură”, a adăugat el.
Programul este în fază incipientă. Bugetul său pentru acest sezon este de numai 23 de milioane de euro, adică 25 de milioane de dolari, și include 28 de aeronave specializate și 440 de pompieri din 11 țări ale UE, care au fost desfășurați preventiv în Grecia, Portugalia și Franța.
Incendiile de vegetație sunt principalul său obiectiv, dar programul răspunde și unor nevoi precum construirea de adăposturi mobile, asigurarea transportului de urgență și a alimentării cu energie electrică în situații de criză, precum și gestionarea urgențelor medicale și a incidentelor chimice, biologice și nucleare.
Pompierii români, lăudați de greci
Localnicii din Dadia, o zonă din Grecia, grav afectată de incendii, au fost profund recunoscători față de străinii care lucrau din greu pentru a le salva viețile, aruncându-se în luptă alături de pompierii greci.
„Românii sunt niște mașini! Chiar nu le este frică - suntem norocoși că sunt aici”, a exclamat Dimos Gabranis, care s-a născut și a crescut în Dadia. Pe rețelele sociale, grecii au glumit pe seama găsirii de case și soții pentru pompierii europeni, astfel încât aceștia să nu mai plece niciodată.
Forța comună a U.E. indică, de asemenea, posibilitatea unui viitor mai întunecat, în care părți ale Europei care sunt acum mai reci și mai umede ar putea deveni mai predispuse la incendii de vegetație.
Florin Chirea, liderul echipei de pompieri români care acționează în Evros, este practic un expert în incendiile din Grecia, fiind trimis în această țară în cadrul programului U.E. de patru ori din 2021 încoace, pentru a combate incendiile majore din timpul verii.
„Acest ajutor este bun pentru națiunile gazdă, dar este bun și pentru noi să ne îmbunătățim. Astăzi nu avem probleme atât de mari, dar chiar trebuie să ne adaptăm, pentru că anul acesta suntem în Grecia, poate că peste 10 ani sau 15 ani s-ar putea întâmpla același lucru în România”, a spus el.
Grecia se confruntă cu un dezastru ecologic din cauza sutelor de incendiilor de vegetație. Doar cel din nord, care a distrus regiuni întinse din jurul orașului Alexandropolis și de la granița cu Turcia, constituie cel mai grav incendiu de pe teritoriul Uniunii Europene.
Deşi incendiile de vară sunt frecvente în Grecia, Guvernul spune că sunt mai intense în acest an, în condiţiile în care oamenii de ştiinţă le asociază cu schimbările climatice.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News