Live

Nikolai Patruşev s-a întâlnit la Havana cu actualul președinte al Cubei şi cu Raul Castro. "Ne vizitaţi într-un moment bun"

Data publicării:
Nikolai Patrușev. Foto: Profimedia Images

Secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, s-a întâlnit luni, la Havana, cu preşedintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, şi cu fostul conducător cubanez Raul Castro cu care a discutat, între altele, despre cooperarea bilaterală în domeniul securităţii, transmite agenţia Interfax preluată marţi de Reuters. Patruşev, unul din colaboratorii apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, l-a asigurat pe Castro că "Moscova îşi menţine angajamentul faţă de parteneriatului strategic" între Rusia şi Cuba."Nu este vorba doar despre apărare, securitate, menţinerea ordinii publice, justiţie sau chestiuni speciale, ci şi despre economie", a mai spus Patruşev.

La întâlnire a fost prezent şi ministrul de interne cubanez, Lazaro Alvarez Casas.

Patruşev, unul din colaboratorii apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, l-a asigurat pe Castro că "Moscova îşi menţine angajamentul faţă de spiritul parteneriatului strategic" între Rusia şi Cuba, a comunicat Consiliul. "Nu este vorba doar despre apărare, securitate, menţinerea ordinii publice, justiţie sau chestiuni speciale, ci şi despre economie", a adăugat Patruşev, citat de EFE.

"Ne vizitaţi într-un moment bun", i-a spus Diaz-Canel lui Patruşev. Liderul cubanez a subliniat că "au fost făcuţi paşi importanţi" în relaţiile bilaterale şi că "starea dialogului politico-diplomatic este excelentă şi continuă să se extindă".

Serghei Lavrov a vizitat Cuba săptămâna trecută

Diaz-Canel a mai apreciat că "există progrese în multe sectoare ale relaţiilor bilaterale" şi a citat ca exemplu semnarea unor documente importante de colaborare, extinderea zborurilor între ambele naţiuni şi creşterea numărului de turişti ruşi în insulă.

Preşedintele cubanez a vorbit totodată despre intensificarea vizitelor înalţilor oficiali din ambele guverne în cursul anului 2023 şi a amintit-o şi pe cea mai recentă, efectuată săptămâna trecută de ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

De anul trecut, pe lângă cele două vizite ale ministrului de externe Lavrov, la Havana s-au deplasat şi preşedintele Dumei de Stat Viaceslav Volodin, consilierul prezidenţial Maksim Oreşkin, viceprim-ministrul Dmitri Cernîşenko şi reprezentantul oamenilor de afaceri ruşi la Kremlin, Boris Titov.

Putin este invitat în Cuba

Rusia este unul dintre primii zece parteneri comerciali ai Cubei, iar ambele guverne îşi definesc asocierea ca fiind "strategică", mai scrie EFE.

Unii diplomaţi ruşi şi americani apreciază, potrivit Reuters, că războiul din Ucraina a declanşat cea mai gravă criză în relaţiile Rusiei cu Occidentul de la cea a rachetelor sovietice amplasate în Cuba în 1962.

Putin este în prezent invitat să facă o vizită în Cuba.

După ce SUA şi aliaţii europeni au aplicat Rusiei cele mai dure sancţiuni impuse vreodată uneia din cele mai mari economii ale lumii, Moscova s-a reorientat către întărirea relaţiilor cu ţări din Asia, Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină. 

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

Partenerii noștri