Live

Nicolas Sarkozy a fost inculpat pentru fraudă și influențarea martorilor, în dosarul finanțării din Libia

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost inculpat pentru încă două fapte, în dosarul în care e acuzat că a primit finanțare din Libia pentru campania prezidențială din 2007, informează vineri AFP.

O sursă judiciară a declarat pentru AFP că fostul președinte francez, care a condus țara între 2007 și 2012, a fost inculpat pentru influenţarea unui martor.

Mai exact, l-ar fi constrâns pe intermediarul franco-libanez Ziad Takieddine să-și retragă acuzațiile împotriva sa la sfârşitul lui 2020. De asemenea, Sarkozy a fost pus sub acuzare și pentru participare la o asociere criminală în scopul comiterii infracţiunii de escrocare a justiţiei în grup organizat.

Această decizie deschide calea către un posibil nou proces împotriva fostului lider de la Elysee.

Zeci de ore de interogatorii

Decizia de inculpare pentru aceste noi fapte a fost luată în urma a circa 30 de ore de interogatoriu în total, în decurs de trei zile şi jumătate, realizat de doi magistraţi financiari însărcinaţi cu această anchetă judiciară, deschisă în mai 2021 asupra acestei operaţiuni, denumită "Salvaţi-l pe Sarkozy" de unul dintre cei inculpaţi.

Prin această inculpare, judecătorii apreciază că dispun de suficiente indicii grave sau concordante în ceea ce priveşte participarea fostului președinte la manevre elaborate de cel puţin alţi nouă protagonişti implicaţi în grade şi momente diverse, posibil dându-le aprobarea.

Prima etapă a operaţiunii ar fi constat în a obţine retractarea unor acuzaţii împotriva lui Nicolas Sarkozy din partea intermediarului Ziad Takieddine, la sfârşitul lui 2020, în schimbul unei posibile remunerări.

Apoi, în primul semestru al lui 2021, unii dintre inculpaţi ar fi încercat să obţină o dovadă că răsunătorul document libian, dat publicităţii între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din 2012 de site-ul francez de investigaţii Mediapart şi care evocă o finanţare în valoare de 50 de milioane de euro, era un fals.

Legături până la Gaddafi

În dosarul principal, justiţia franceză îl suspectează pe fostul preşedinte şi pe mai mulţi dintre apropiaţii săi că au încheiat o înțelegere cu Muammar Al-Gaddafi, pentru a obţine un sprijin financiar ilegal în timpul campaniei sale prezidenţiale câştigătoare din 2007.

În boxa acuzaţilor, el va fi convocat alături de alte 12 persoane, printre care trei dintre foştii săi miniştri: doi foşti miniştri de interne şi apropiaţi ai lui Nicolas Sarkozy - Claude Gueant şi Brice Hortefeux, şi Eric Woerth, fost trezorier al campaniei prezidenţiale suspecte.

Nicolas Sarkozy a negat întotdeauna că ar fi comis aceste fapte.

Procurorii consideră, însă, că Sarkozy cunoştea foarte bine faptele care li se impută apropiaţilor lui. Doi oameni de afaceri suspectaţi că au acţionat ca intermediari se află în centrul dosarului: franco-libanezul Ziad Takieddine, care a fugit în Liban şi, prin urmare, este aşteptat să fie marele absent de la audiere, şi franco-algerianul Alexandre Djouhri.

Ancheta judiciară a fost deschisă în aprilie 2013, pe baza unor acuzaţii formulate de demnitari libieni încă din 2011, a unor afirmaţii făcute de Takieddine şi a unui document publicat de ziarul online de investigaţii Mediapart între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din 2012, pe care Sarkozy le-a pierdut.

Sarkozy a contestat autenticitatea acestui document.

Editor : C.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia caută refugiu în Libia, după retragerea din Siria. Discuții cu generalul Khalifa Haftar despre transferul de echipamente militare

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

3 din 10 apeluri telefonice necunoscute au fost spam sau fraude, anul trecut

Donald Trump, model pentru fiul lui Nicolas Sarkozy. Discursul politic al lui Louis și cum vrea să-și lanseze cariera

Partenerii noștri