Live

Nave chineze detectate în jurul Taiwanului şi după încheierea exerciţiilor militare

Data publicării:
Navele chinezești au rămas în jurul Taiwanului după încheierea exercițiilor militare. Foto: Profimedia

Cel puțin opt nave chineze îşi continuau marţi operaţiunile în jurul Taiwanului, deşi exerciţiile militare ale Chinei în zonă s-au încheiat după trei zile. Ministerul apărării de la Taipei a comunicat că va continua „monitorizarea îndeaproape” a manevrelor chineze şi a anunţat, spunând că a detectat nouă nave şi 26 de aeronave militare chineze în apropierea Taiwanului.

Beijingul a anunţat luni încheierea exerciţiilor navale şi aeriene „Joint Sword” începute sâmbătă, ca reacţie la vizita în SUA a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen şi la întâlnirea acesteia din California, de săptămâna trecută, cu liderul Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, Kevin McCartney, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Taiwanul a detectat luni 91 de aeronave chineze - un nou record în materie de zboruri militare în jurul insulei independente de facto, pe care China o consideră o provincie separatistă. 54 dintre acestea au trecut linia de mijloc a Strâmtorii Taiwan, intrând în sud-vestul şi sud-estul spaţiului aerian taiwanez.

În aceeaşi zi, în jurul Taiwanului au fost observate şi 12 nave ale marinei militare chineze, iar un distrugător american a efectuat o „operaţiune pentru libertatea de navigaţie” într-un sector din Marea Chinei de Sud revendicat de Beijing, care a condamnat imediat „intruziunea”.

Comandamentul militar de est al Chinei a afirmat că exerciţiile au constituit un avertisment pentru forţele care susţin independenţa Taiwanului şi împotriva amestecului străin.

Parlamentul de la Taipei a cerut marţi autorităţilor chineze să înceteze imediat intimidarea prin forţă a Taiwanului şi a solicitat comunităţii internaţionale să condamne China.

În acelaşi timp, preşedinta Tsai a afirmat într-un mesaj video că acţiunile Beijingului nu constituie „o atitudine responsabilă” din partea unei puteri importante în regiune. Ea le-a mulţumit forţelor armate şi pazei de coastă taiwaneze pentru că şi-au păstrat calmul în momentele de tensiune.

Taiwanul are un guvern independent din 1949, reaminteşte dpa.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ascensiunea lui Maye Musk: povestea de dragoste a Chinei cu mama celui mai bogat om din lume

Cum se adaptează chinezii la era inundațiilor extreme: „Trebuie să fiu pregătit pentru orice. Dacă îmi place locul, voi rămâne”

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Partenerii noștri