Live

NATO cere Chinei acceptarea unui dialog privind controlul armamentului nuclear. Beijingul vrea să-şi dubleze arsenalul strategic

Data publicării:
Lansatoare mobile de rachete nucleare ale Chinei. Foto: Getty Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat luni îngrijorarea faţă de „extinderea arsenalului nuclear al Chinei” şi a solicitat Beijingului să accepte un dialog privind controlul armamentelor, informează AFP.

China nu este considerată un adversar al NATO, însă ea trebuie „să îşi respecte angajamentele internaţionale şi să acţioneze responsabil în sistemul internaţional”, a spus Stoltengerg în cursul unei videoconferinţe cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi.

Stoltenberg a exprimat „îngrijorările NATO în privinţa politicilor coercitive ale Chinei, expansiunii arsenalului său nuclear şi lipsei de transparenţă a procesului său de modernizare militară”, a precizat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat, informează Agerpres.

„Secretarul general a subliniat că transparenţa reciprocă şi dialogul în privinţa controlului armamentelor vor fi benefice atât pentru NATO, cât şi pentru China”, conform comunicatului NATO.

În urmă cu un an, un raport al Pentagonului arăta că Beijingul intenționează să-și dubleze arsenalul nuclear în următorii zece ani.

„În următorii zece ani, arsenalul nuclear al Chinei - în prezent estimat a fi sub 200 de arme nucleare - se dorește a fi cel puțin dublat, într-o perioadă în care China se află într-o continuă expansiune și își modernizează forțele sale nucleare”, se arăta în raportul Pentagonului.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Partenerii noștri