Live

Moscova a trimis Washingtonului o listă cu propuneri de „garanții de securitate”, după ce Putin a cerut negocieri cu NATO și SUA

Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Rusia a anunţat că a transmis miercuri Statelor Unite o listă de „propuneri” cu privire la garanţiile juridice pe care le solicită pentru a-şi asigura securitatea, despre care susține că e ameninţată pe fondul tensiunilor legate de Ucraina.

„Propunerile noastre concrete au fost transmise astăzi responsabililor americani de către Ministerul Afacerilor Externe rus”, a spus Iuri Uşakov, consilier al Kremlinului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit lui Uşakov, aceste propuneri „vizând elaborarea de garanţii juridice pentru securitatea Rusiei” au fost prezentate adjunctului secretarului de stat american pentru Europa, Karen Donfried, care s-a deplasat în această săptămână la Moscova după ce a făcut o vizită la Kiev.

Uşakov a adăugat că va aborda acest subiect într-o convorbire telefonică pe care o va avea în cursul zilei cu un „responsabil al administraţiei americane”, fără a oferi alte detalii.

Într-o videoconferinţă avută miercuri cu omologul său chinez, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că „reacţia americanilor şi a NATO la aceste propuneri va fi pozitivă”, a subliniat consilierul Kremlinului.

Şeful statului rus a cerut marţi negocieri „imediate” cu NATO şi SUA referitor la respectivele garanţii, pe care i le solicitase la începutul lunii decembrie omologului său american Joe Biden.

Moscova se opune în special extinderii suplimentare a Alianţei Nord-Atlantice prin includerea unor ţări care au frontieră cu Rusia, precum Ucraina, şi doreşte să obţină garanţii juridice clare care ar exclude o asemenea posibilitate în viitor.

De partea lor, SUA şi Uniunea Europeană acuză Moscova că a comasat trupe la frontiera cu Ucraina şi o ameninţă cu sancţiuni economice fără precedent în caz de agresiune. Rusia a respins criticile occidentale şi a acuzat Kievul că a deplasat peste 120.000 de soldaţi în Donbas, unde separatiştii pro-ruşi luptă din 2014 pentru controlul regiunii.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri