Video Momentul exploziei de la Vinița, surprins de camerele de supraveghere. Scene de haos, oamenii se aruncă îngroziți la pământ
Momentul exploziei uneia dintre rachetele rusești care au lovit joi orașul ucrainean Vinița a fost surprins de mai multe camere de supraveghere. Pe imaginile publicate de agenția TPYXA se vede cum oamenii se aruncă la pământ sau o iau la fugă în căutarea unui adăpost.
Una dintre camerele care au surprins scena este situată într-o piațetă din oraș, unde se află și o instalație de închiriat biciclete. Explozia nu este filmată direct, însă se vede exact momentul când are loc din reacția trecătorilor.
Prin cadru trec oameni în toate direcțiile, la un moment dat apar doi bicicliști, iar în secunda următoare toată lumea se aruncă la pământ sau o ia la fugă îngrozită. În cadrele filmate de camera video încep să apară bucăți de materiale, resturi purtate de suflul exploziei - ca și cum ar fi luate de un vânt puternic -, iar apoi întreaga scenă este acoperită de o umbră întunecată, probabil provenită de la norul de praf propagat de suflul exploziei.
Câinele unuia dintre cei surprinși de explozie o ia la fugă cu lesa atârnând după el, urmat imediat de stăpânul său, care se împiedicase și căzuse la pământ.
‼️The moment of the most terrible arrival in Vinnytsia pic.twitter.com/XSPBhR7tlK
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) July 14, 2022
O altă înregistrare dintr-un local situat, potrivit TPYXA, la 500 de metri de locul exploziei, arată cum geamurile cafenelei sunt făcute țăndări de suflul exploziei, iar oamenii dinăuntru se aruncă la pământ, căutând un adăpost sigur.
‼️More footage from today's arrivals in Vinnytsia.
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) July 14, 2022
Windows flew out even at a distance of 500 meters from the epicenter of the explosion. pic.twitter.com/krkxEQUAWz
Rușii au bombardat joi, în mijlocul zilei, orașul Vinița din centrul Ucrainei. Două rachete Kalibr, lansate de pe un submarin rusesc din Marea Neagră, au lovit centrul orașului. Printre clădirile distruse se numără un centru comercial, blocuri de locuințe, dar și un centru medical.
Peste 20 de oameni au murit, aproape 100 au fost răniți, iar salvatorii încă mai caută printre ruine zeci de persoane dispărute.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News