Live

Noul guvern al Republicii Moldova a fost învestit. Miniștrii din cabinetul lui Dorin Recean au depus jurământul

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean. Foto: Profimedia Images

Premierul desemnat al Republicii Moldova, Dorin Recean, a prezentat joi în parlament programul de guvernare şi componenţa noii echipe cu care îşi propune să realizeze acest program.

ACTUALIZARE 18.37 Membrii noului cabinetului de miniştri condus de premierul Dorin Recean au depus jurământul de învestire în funcţie în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la preşedinţie, după învestirea noii echipe guvernamentale şi a premierului desemnat de către parlament.

„Noul guvern are de administrat treburile ţării într-o perioada dificilă, marcată de multiple crize, iar sarcina sa este să ofere siguranţă cetăţenilor şi să pună ţara pe un făgaş de dezvoltare în pofida acestor crize”, a spus preşedinta Maia Sandu.

ACTUALIZARE 17.05 Parlamentul Republicii Moldova l-a aprobat joi în funcţa de prim-ministru pe Dorin Recean. Parlamentul a votat aprobarea programului executivului cu 62 de voturi din cele 101 cât numără legislativul de la Chişinău, după ce premierul desemnat şi-a prezentat programul de guvernare şi echipa.


În acest timp, două acţiuni de protest aveau loc în jurul sediului forului legislativ din Chişinău, la care au participat câteva zeci de simpatizanţi ai Mişcării pentru Popor, reprezentată de Partidul Şor, şi de cei ai partidelor Socialist şi Comunist, relatează Agerpres, care citează presa de la Chișinău.

În echipa lui Dorin Recean se regăsesc mai mulţi miniştri din guvernul Nataliei Gavriliţa, cu excepţia a patru nume noi. Este vorba de Veronica Sireţeanu, care a fost propusă la şefia Ministerului Finanţelor, Veronica Mihailov-Moraru înaintată la conducerea Ministerului Justiţie şi Lilia Dabija, care ar urma să conducă Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Totodată, în noul guvern va fi creat un nou minister, cel al Energiei. La conducerea acestuia este propus Victor Parlicov, expert în sectorul energetic.

Nicu Popescu îşi va păstra fotoliul de viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar Oleg Serebrian va continua să ocupe funcţia de vicepremier pentru reintegrare. Dumitru Alaiba este propus pentru funcţia de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Economice şi Digitalizării. Cel de-al patrulea post de vicepremier va fi ocupat de Vladimir Bolea care va conduce în continuare Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

La şefia Ministerului Afacerilor Interne ar urma să rămână Ana Revenco, iar în fruntea Ministerului Educaţiei şi Cercetării este propus Anatolie Topală. Ala Nemerenco va continua să ocupe postul de ministru al sănătăţii. Andrei Prodan îşi va păstra funcţia de ministru al culturii, Anatolie Nosatîi va rămâne la Ministerul Apărării, iar Alexei Buzu va fi în continuare şef la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. De asemenea Iordanca-Rodica Iordanov îşi va păstra funcţia de ministru al mediului.

Conform prevederilor constituţionale, programul de activitate şi lista guvernului se dezbat în şedinţa parlamentului. Legislativul acordă încredere executivului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

În baza votului de încredere acordat de Parlament, preşedintele Republicii Moldova numeşte guvernul. Executivul îşi exercitムatribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa şefului statului.

Primele trei obiective ale programului propus de Dorin Recean, denumit 'Moldova prosperă, sigură, europeană' sunt: 1) deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană şi accelerarea procesului de integrare; 2) elaborarea mecanismului pentru asigurarea disciplinei şi evaluarea autorităţilor publice şi a întreprinderilor de stat, precum şi definirea criteriilor de performanţă adecvate pentru activitatea acestora; 3) promovarea măsurilor de dereglementare a economiei, eliminarea barierelor birocratice şi a procedurilor normative excesive din calea antreprenorilor, precizează Agora.md.

La 10 februarie, premierul Natalia Gavriliţa şi-a anunţat demisia din funcţie. În aceeaşi zi, preşedinta Maia Sandu l-a desemnat pe secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Dorin Recean, în funcţia de prim-ministru.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri