Live

Metoda prin care Republica Moldova vrea să iasă din criza economică. Va urma exemplul unei alte țări europene, nu al României

Data actualizării: Data publicării:
Republica Moldova intenţionează să simplifice sistemul de taxe, în încercarea de a scoate una dintre cele mai sărace ţări din Europa din criza economică.

Republica Moldova intenţionează să simplifice sistemul de taxe, în încercarea de a scoate una dintre cele mai sărace ţări din Europa din criza economică provocată de războiul din Ucraina, a declarat ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, într-un interviu pentru Bloomberg.

Modificările sistemului fiscal, care includ o revizuire a legislaţiei cu privire la companii pentru a creşte transparenţa şi veniturile prin eliminarea majorităţii scutirilor de taxe, vor fi adoptate până în luna iulie, a precizat Dumitru Alaiba. O parte importantă a eforturilor autorităţilor va viza scoaterea la lumină a economiei informale, care potrivit lui Alaiba reprezintă peste două cincimi din economia Republicii Moldova.

„Războiul din Ucraina ne-a redus creşterea economică şi trebuie să ne revenim rapid”, a spus Dumitru Alaiba. Reglementarea „economiei gri” este o condiţie crucială pentru că „jumătate din economia noastră nu reacţionează la nicio măsură pe care o adoptăm”, a adăugat ministrul Economiei.

Republica Moldova a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi intenţionează să se alăture blocului comunitar până în 2030.

Pentru economia ţării vecine, aceasta va însemna atragerea investitorilor cu „cel mai simplu sistem fiscal”, a spus Dumitru Alaiba, precum şi depăşirea problemelor de imagine create de scandalurile de fraudă bancară şi spălare de bani. Ministrul moldovean al Economei a mai spus că Guvernul de la Chişinău intenţionează de asemenea să reducă birocraţia şi să urmeze exemplul Estoniei vizând digitalizarea serviciilor publice, precum plata taxelor şi obţinerea documentelor.

Însă, Republica Moldova va avea un drum lung de parcurs, în condiţiile în care Produsul Intern Brut a scăzut cu aproape 6% în 2022, până la 15 miliarde de dolari, ştergând jumătate din creşterea de 14% înregistrată în 2021. În plus, rata inflaţiei a trecut de 30% anul trecut, ceea ce a redus semnificativ puterea de cumpărare. Alaiba estimează că economia îşi va reveni în acest an, dar nu va fi o creştere „spectaculoasă” pentru că obstacolele persistă.

Măsurile de simplificare a sistemului fiscal au drept obiectiv declanşarea unei creşteri economice de două cifre pe parcursul următorului deceniu, o necesitate pentru ca Republică Moldova să îmbunătăţească standardele de viaţă şi a face convergenţa cu statele vecine din vest, mai notează Bloomberg, citată de Agerpres.

„Nu ne putem permite o creştere de 2%-3% pentru a ieşi din sărăcie”, a spus Alaiba.

Preşedinta Maia Sandu vrea să demareze negocierile de aderare la UE încă din cursul acestui an dar asta va însemna şi îndeplinirea cerinţelor UE cu privire la reformarea sistemului juridic şi consolidarea instituţiilor.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Partenerii noștri