Live

Comisia de la Veneția: Nu existau condiții de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova

Data publicării:

Comisia de la Veneția a constatat vineri că nu existau condițiile necesare dizolvării Parlamentului Republicii Moldova în perioada 7-8 iunie, decizia Curții Constituționale fiind bazată pe un calcul eronat al termenului limită, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituției și citat de MEDIAFAX.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova nu și-a respectat propriile proceduri și nici principiul egalității părților în gestionarea crizei politice recente. De asemenea, Comisia de la Veneția amintește că rolul esențial al Curții Constituționale este de a menține distanța egală față de toate ramurile puterii și de a acționa ca un arbitru imparțial în caz de conflict între acestea, respectând soluțiile la care au ajuns instituțiile legitime din punct de vedere democratic”, se arată în comunicatul emis de Comisia de la Veneția.

Opinia Comisiei de la Veneția a fost cerută de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, în urma evenimentelor care au dus la dizolvarea Parlamentului în data de 9 iunie.

Dizolvarea Parlamentului a fost bazată pe o presupusă expirare a termenului de trei luni de formare a Guvernului, după alegerile Parlamentare. În data de 15 iunie, Curtea Constituțională a revizuit aceste decizii, luând în considerare evoluția situației politice din țară, în special după transferul de putere către noul Guvern”, conform comunicatului.

Conform Comisiei de la Veneția, termenul limită din punct de vedere legal era data de 10 iunie, ceea ce demonstrează că învestirea Maiei Sandu în funcția de prim-ministru în data de 8 iunie a fost o decizie legală.

Avizul Comisiei de la Veneția pe marginea actelor Curții Constituționale emise în perioada 7-9 iunie a.c. este fără precedent. Este pentru prima dată în istorie când Comisia de la Veneția spune răspicat că o Curte Constituțională a încălcat Constituția prin calcularea eronată a termenului de trei luni”, a transmis Maia Sandu prin intermediul unei postări pe Facebook.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut demisia judecătorilor din cadrul Curții Constituționale.

Judecătorii Curții Constituționale trebuie să-și dea demisia imediat, pentru a permite unor judecători profesioniști și independenți să refacă prestigiul acestei instituții. Cât timp va exista acest Guvern, actele Comisiei de la Veneția vor fi considerate ca fiind obligatorii și urmează a fi respectate”, a concluzionat Maia Sandu.

În urma evenimentelor generate de deciziile Curții Constituționale, judecătorul Mihai Poalelungi, președintele instituției, și-a dat joi demisia din funcție.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Parlamentul Germaniei votează o lege pentru a proteja Curtea Constituţională de influenţe politice

Roxana Mînzatu s-a întâlnit cu Maia Sandu. „CE sprijină calea europeană a Moldovei”

Partenerii noștri