Live

Alegeri în R. Moldova: Toate candidaturile depuse de partidul prorusului Ilan Șor la alegerile locale au fost anulate

Data actualizării: Data publicării:
Comisia Electorală Centrală va solicita birourilor electorale din secţiile de votare să aplice ştampila cu menţiunea "retras" pe buletinele de vot, în dreptul candidaţilor Partidului "Şansă". Foto: Dorin Recean / Sursa foto: Profimedia Images

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat vineri că toate candidaturile depuse de Partidul Politic „Şansă” la alegerile locale ce vor avea loc duminică au fost retrase. Decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale are loc la câteva ore după ce directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Musteaţă, a declarat că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, decizia a fost adoptată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, "în baza faptului că au fost identificate activităţi de influenţare a proceselor electorale pe teritoriul ţării în scopul promovării intereselor statului străin, Federaţia Rusă, prin intermediul unui grup criminal organizat, condus de cetăţeanul Ilan Şor, prin Partidul Politic Şansa".

"Atrag atenţia! Decizia este luată din considerente de securitate naţională, în condiţiile unui război hibrid pe care Federaţia Rusă îl poartă în Republica Moldova (...) Acest lucru este despre securitatea naţională şi (arată) că implicarea unui actor străin în procesul electoral, în procesul fundamental democratic, al Republici Moldova nu va fi admis", a afirmat Recean.

Comisia Electorală Centrală va solicita birourilor electorale din secţiile de votare să aplice ştampila cu menţiunea "retras" pe buletinele de vot, în dreptul candidaţilor Partidului "Şansă".

Decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale are loc la câteva ore după ce directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Musteaţă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că "Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent".

Potrivit acestuia, grupuri criminale, finanţate din exterior, încearcă "să compromită întreg sistemul de guvernare democratică în Republica Moldova pentru a o trece în zona de influenţă a Federaţiei Ruse".

Partidul „Șansă” al prorusului Ilan Șor, fugit în Israel

Fostul său partid, „Șor”, a fost declarat neconstituțional și desființat, însă oligarhul fugar a preluat un alt partid, pe care l-a rebotezat „Șansă” și practic a reorganizat în acest mod partidul „Șor”. Explicațiile au fost date de șeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Musteaţă.

„În fapt, (Ilan Șor - n.r.) a realizat o reorganizare a partidului politic «Şor», continuând practicile ilegale în materie de finanţare ilicită executate de grupul criminal condus de Ilan Şor în interesele Federaţiei Ruse”, a declarat șeful SIS, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, formaţiunea politică, controlată în continuare de Ilan Şor, ar fi beneficiat de finanţări externe ilegale de aproximativ un miliard de lei, echivalentul a 50 de milioane de euro.

„Estimările instituţiilor arată că este vorba de sume mult mai mari introduse în schema de deturnare a procesului democratic - fiind vorba de circa 1 miliard de lei. Aceste fonduri sunt utilizate de către concurentul electoral Partidul Politic „Şansă” pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale pe coordonatele: coruperea politică a candidaţilor, coruperea alegătorilor şi manipularea opiniei publice. Totodată, a fost confirmat faptul că fondurile date, care au originea din afara ţării, în special din Federaţia Rusă, sunt puse la dispoziţia exponenţilor grupului criminal prin platforme financiare internaţionale sau a unor state terţe cu scop de camuflare a provenienţei şi destinaţiei”, a precizat directorul SIS.

De asemenea, Alexandru Musteaţă îl acuză pe Ilan Şor că „a creat un grup criminal organizat dintr-o reţea de deputaţi, funcţionari publici, reprezentanţi ai mediilor de afaceri, jurnalişti, lideri politici şi de opinie şi care finanţează ilegal partide politice”.

„Activităţile constatate se încadrează în subminarea valorilor şi procesului democratic, în scopul distorsionării şi influenţării procesului electiv, atentând la ordinea constituţională din Republica Moldova”, a adăugat şeful SIS.

La Chișinău, partidul „Șansă” o are drept candidat la primărie pe Cristina Vulpe, o profesoară de limba și literatura română, în vârstă de 41 de ani.

Partidul „Şansă” are înregistraţi la alegerile locale de duminică 652 candidaţi la funcţia de primar în oraşe şi sate şi peste 9.000 de candidaţi la funcţia de consilier la diferite niveluri.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un sistem de interceptare a dronelor

Republica Moldova declară stare de urgență în sectorul energetic. Cum explică guvernul de la Chișinău decizia

Maia Sandu s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Ce au discutat cei doi

UE acordă 60 de milioane de euro Chișinăului pentru reforma justiției. „Maia Sandu luptă cu inima şi sufletul pentru viitorul Moldovei”

Partenerii noștri