Live

Misterioasele movile vechi de 2.000 de ani din SUA, lăsate de o civilizație despre care nu se știe nimic

Data publicării:
Movilele Hopewell Ceremonial Earthworks. Foto: Profimedia

Construite de o civilizație misterioasă care nu a lăsat dovezi scrise, movilele Hopewell Ceremonial Earthworks sunt o dovadă a rafinamentului indigen, relatează BBC.

Hopewell Ceremonial Earthworks este o rețea mare de movile construite manual, răspândite în centrul și sudul statului Ohio, care au fost construite în urmă cu 2.000 de ani. Indigenii veneau în Octagon, o parte a movilelor, de la sute de kilometri distanță, adunându-se în mod regulat pentru ritualuri sacre.

„Acolo era un fel de loc de purificare”, a spus ghidul Brad Lepper, arheolog senior al Programului de patrimoniu mondial al Ohio History Connection (OHC).

Octogonul este utilizat în prezent ca teren de golf.

Toate aceste lucrări ceremoniale preistorice din Ohio au fost create de ceea ce se numește acum Cultura Hopewell, o rețea de societăți native americane care au venit din Montana și Golful Mexic între aproximativ 100 î.Hr. și 500 EC și au fost conectate printr-o serie de rute comerciale.

Movilele din Ohio constau în forme precum cercuri, pătrate și octagoane, care erau adesea conectate între ele. Arheologii abia acum încep să înțeleagă sofisticarea acestor minuni inginerești.

Construite cu o precizie matematică uimitoare, precum și cu o aliniere astronomică complexă, acestea sunt cele mai mari terasamente geometrice din lume care nu au fost construite ca fortificații sau structuri defensive. Și, deși majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată despre situri sau despre constructorii acestora, acest lucru poate fi pe cale să se schimbe.

Departamentul de Interne al SUA a nominalizat opt dintre lucrările de terasament ale sitului Hopewell pentru a fi trecute în Patrimoniul Mondial Unesco. Acestea includ Marele Cerc și Octagonul din Newark, Ohio, precum și primul parc de stat din Ohio, Fortul Vechi. Celelalte cinci fac parte din Parcul istoric național Hopewell Culture: Mound City, Hopeton Earthworks, High Bank Works, Hopewell Mound Group și Seip Earthworks.

Octagonul și Marele Cerc au fost odată un complex mai mare, unic, care se întinde pe 8 kilometri pătrați și este conectat printr-o serie de drumuri mărginite de ziduri de pământ. Marele Cerc, unde se află muzeul Hopewell Ceremonial Earthworks, are un diametru de 1.200 de metri. Pereții săi se ridică până la 4 metri înălțime și sunt conturați în interior de un șanț adânc. Marele Cerc a fost odată conectat la un pătrat și la o formă eliptică funerară, dar azi mai e vizibilă doar o parte din pătrat. Octagonul se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și este atașat de Cercul Observator, un cerc mare de pământ pentru adunare și ritualuri legate de observarea cerului nopții.

„Încap patru Colosseumuri romane doar în Octogon”, a spus Lepper.

El a adăugat că în urmă cu 2.000 de ani, muncitorii indigeni au construit aceste lucrări fără unelte moderne, săpând pământul cu bastoane ascuțite și transportându-l în coșuri de răchită pe spate. O estimare, a remarcat el, este că au mutat șapte milioane de metri cubi de pământ.

Realizarea culturii Hopewell, însă, nu constă doar în crearea unor forme mari și precise. Interesant e că au încorporat un fel de geometrie ascunsă în aceste structuri. Până la măsurarea și compararea movilelor, se credea că constructorii nu aveau nicio sofisticare matematică și geometrică, neexistând înregistrări scrise care să mărturisească nivelul lor de cunoștințe. În cele din urmă, s-a descoperit, totuși, că au făcut măsurători precise pe terenurile lor și le-au conectat în moduri nebănuite.

Cunoștințele geometrice și matematice ale Culturii Hopewell i-au uimit pe savanți, dar asta nu a fost totul. Un alt nivel de sofisticare este alinierea astronomică.

În anii 1980, doi profesori de la Earlham College din Indiana, Ray Hively (fizician și astronom) și Robert Horn (filozof), au decis să facă o vizită la Octagon și la Cercul Observator atașat. Întrucât monumentele astronomice precum Stonehenge s-au bucurat de o atenție deosebită, ei s-au întrebat dacă aceste lucrări de pământ au fost, de asemenea, aliniate la un calendar solar.

Hively și Horn nu au găsit conexiuni solare, dar au descoperit că erau legate de ciclul lunar.

Deoarece Cultura Hopewell nu a lăsat documente scrise, doar acest movile și puținele obiecte recuperate din ele servesc drept mărturie culturală a acestei civilizații pierdute.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 20 decembrie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 18 decembrie

Toți elevii de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, vor studia „Istoria comunismului din România”

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 13 decembrie

Partenerii noștri