Live

Ministrul britanic al Sănătăţii: Nu vor fi introduse noi restricţii. Trebuie să învăţăm să trăim cu virusul

Data publicării:
Londra. Foto: Profimedia Images

Ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid, a declarat sâmbătă că nu vor fi introduse noi restricţii decât "în ultimă instanţă" în Anglia, în ciuda înmulţirii cazurilor de infectare cu Omicron, precizând că trebuie obţinute mijloacele pentru a putea "trăi cu virusul", prin vaccinare, tratamente şi depistare masivă.

Marea Britanie, una din ţările puternic afectate de pandemie, cu peste 148.600 de morţi, înregistrează în fiecare zi noi recorduri de contaminări, bilanţul de vineri pentru 24 de ore fiind de peste 189.000 de infectări.

Şi spitalizările se înmulţesc, chiar dacă autorităţile subliniază pentru moment că varianta Omicron a coronavirusului cauzează forme ale bolii mai puţin severe decât Delta.

"Numărul (persoanelor) de la unităţile de terapie intensivă sunt stabile şi nu urmează pentru moment traiectoria pe care am văzut-o anul trecut în această perioadă, în timpul valului Alpha", a precizat Sajid Javid într-un articol de opinie citat de Agerpres.

Pentru că Anglia se află într-o poziţie "mult mai puternică" datorită unei campanii masive de vaccinare cu o a treia doză, guvernul a decis să nu impună aici noi restricţii în timpul sărbătorilor, a adăugat el, spre deosebire de Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

"Restricţiile asupra libertăţii noastre nu trebuie introduse decât în ultimă instanţă", a adăugat Javid în tabloidul citat. Subliniind "costul sanitar, social şi economic enorm al izolării", el a spus că trebuie obţinute mijloacele pentru a putea "trăi cu virusul", prin vaccinare, tratamente şi depistare masivă.

Ministrul a recunoscut totuşi că serviciul de sănătate va fi "inevitabil" sub presiune în următoarele săptămâni din cauza unei "înmulţiri puternice" a spitalizărilor.

Cotidianul Daily Telegraph a relatat totuşi sâmbătă că guvernul ar putea prelungi în ianuarie recomandarea de telemuncă, în vigoare de la mijlocul lui decembrie.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Adevărul întunecat din spatele proiectului "NEOM". Ce a încercat să ascundă mega-orașul de un trilion de euro

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Autoarea britanică Samantha Harvey a câștigat Booker Prize cu „Orbital”, o poveste despre spațiu. Din premiu, ea își va lua o bicicletă

Cea mai sângeroasă lună pentru armata lui Putin în Ucraina. Câți militari au pierdut rușii zilnic pe front

Marea Britanie va continua să sprijine Ucraina după victoria lui Trump

Partenerii noștri