Live

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a fost spitalizat din cauza unor complicaţii după o operație

Data publicării:
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Foto: Profimedia Images

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a fost spitalizat luni din cauza unor complicaţii de sănătate. Anunțul a fost făcut de Pentagon abia vineri.

Lloyd Austin a fost internat la spitalul militar Walter Reed, în apropiere de Washington, în seara zilei de 1 ianuarie „pentru complicaţii apărute în urma unei proceduri medicale neurgente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, într-un comunicat, fără a preciza natura complicaţiilor sau durata spitalizării.

El se simte bine şi ar trebui să revină la serviciu astăzi” (vineri), a mai spus purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Având în vedere că Ministerul Apărării nu a dezvăluit mai devreme faptul că Lloyd Austin a fost spitalizat, anunţul de vineri a atras critici din partea Asociaţiei jurnaliştilor de la Pentagon.

Asociaţia şi-a exprimat „îngrijorarea” într-o scrisoare către Pentagon, spunând că amânarea anunţului timp de câteva zile până vineri seara „este scandaloasă”.

Publicul are dreptul să ştie când membrii cabinetului american sunt spitalizaţi, se află sub anestezie sau când sunt delegate sarcini în urma unei proceduri medicale”, a subliniat asociaţia.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru AFP că ministrul adjunct al apărării, Kathleen Hicks, este „autorizată automat să-şi asume atribuţiile ministrului dacă el nu poate face asta” şi că ea a luat într-adevăr „decizii de rutină în locul lui (Lloyd Austin) săptămâna aceasta”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri