Live

Video Milioane de iranieni participă la înmormântarea generalului Soleimani. Ayatollahul a plâns în public

Data publicării:
FOTO: Captură Twitter

O mulţime impresionantă de oameni a umplut, luni, străzile din Teheran la înmormântarea generalului iranian Qasem Soleimani, asasinat vineri de armata americană.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei a plâns în public în timp ce conducea procesiunea generalului Soleimani, generalul iranian asasinat de armata americană într-un raid în Irak, vineri, relatează The Guardian.

Televiziunea de stat a difuzat imagini cu mulţimea strânsă în Teheran pentru eveniment şi a anunţat că „milioane de oameni” s-au adunat la înmormântarea lui Soleimani. În mulţime oamenii plâng cu portrete ale lui Soleimani în braţe în timp ce strigă „Moarte Americii”.

Inclusiv fiica generalului a ameninţat SUA că se va confrunta cu zile negre pentru asasinat. După funeraliile publice de luni, rămăşiţele lui Soleimani vor fi duse la Qom, unul dintre centrele religioase ale şiiţilor, iar o altă ceremonie de înmormântare va avea loc în Kerman, oraşul în care s-a născut Soleimani.

Tensiunile în Orientul Mijlociu au crescut considerabil după asasinarea generalului iranian. În ultimele zile, insultele şi ameninţările au fost la ordinea zile între Washington şi Teheran. După ce iranienii au anunţat că se vor răzbuna pentru moartea lui Soleimani, preşedintele SUA a anunţat şi el că are în vedere 52 de ţinte în Iran, printre care şi obiective culturale. 

Iranienii au replicat numindu-l pe Trump un „terorist în costum” şi spunând că atacarea obiectivelor culturale reprezintă  o crimă de război. Ulterior, iranienii au anunţat că se retrag complet din tratatul nuclear .

Între timp, şi parlamentul irakian a votat expulzarea militarilor americani de pe teritoriul ţării. „Avem o bază aeriană extrem de scumpă, care este acolo. A costat miliarde de dolari pentru a o construi, cu mult înainte de mandatul meu. Nu plecăm decât dacă ne vor plăti înapoi pentru asta”, a declarat Trump legat de rezoluţia adoptată de legislativul de la Bagdad.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri