Galerie Foto Mii de tineri au participat la o petrecere-pilot fără măşti şi distanţare socială, organizată în Liverpool
Mii de persoane s-au distrat într-un club de noapte din Liverpool la o petrcere pilot organizată de guvernul din Marea Britanie. Aproximativ 3.000 de oameni au dansat vineri noaptea la prima petrecere legală după relaxarea restricţiilor. Petrecăreţii nu au purtat măşti şi nu au păstrat nici distanţarea socială.
Petrecerea numită „Primul dans” face parte dintr-un program pilot al guvernului britanic pentru a testa dacă evenimente mari pot fi organizate în siguranţă în timpul pandemiei de coronavirus.
Un al doilea eveniment va avea loc sâmbătă noapte, relatează DPA, citat de Mediafax.
So... are you ready to do it again? #TheFirstDance pic.twitter.com/bjwfAM81BA
— CIRCUS (@CIRCUSmusic) May 1, 2021
Toţi participanţii au fost obligaţi să prezinte dovada unui test antigenic pentru Covid-19 negativ, efectuat cu cel mult 24 de ore inainte şi să facă un altul la cinci zile după eveniment.
„Suntem foarte încântaţi”, a declarat Leah Lawless, în vârstă de 18 ani, una dintre participante, care a reuşit sa-şi cumpere bilet.
Producătorul de evenimente Sam Newson a subliniat că proiectul era foarte necesar pentru industria care a fost puternic afectată de restricţiile antiCovid.
Directorul de sănătate publică din Liverpool, Matt Ashton, a declarat că cei care vor fi testaţi pozitiv cu Covid după evenimentul pilot vor trebui să se izoleze.
Primul eveniment de acest tip a fost organizat în martie la Barcelona
Şi guvernul spaniol a aprobat un concert-test în luna martie, la care au participat 5.000 de oameni. Regulile de participare au fost, totuşi, stricte. Deşi nu s-a impus distanţarea socială, purtarea măştii pe tot parcursul evenimentul a fost obligatorie.
Înaintea concertului spectatorii au fost testaţi. Numai cei care au primit rezultat negativ COVID-19 au putut intra la concert. Niciunul dintre cei 5.000 de participanți la concertul-test organizat în luna martie în Barcelona nu s-a infectat, arată concluziile acestui studiu făcute publice la o lună de la eveniment.
Nu există niciun semn de infectare, spun experții medicali care au monitorizat concertul la care au participat 5.000 de oameni. Testele realizate pentru toți participanții, la două săptămâni de la concert, au ieșit negative.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News