Live

Mihail Gorbaciov: Invazia Afganistanului a fost „o iniţiativă nefericită”

Data publicării:
Foto: Gulliver/GettyImages

Eşecul din Afganistan trebuia recunoscut mai demult, a declarat fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care spune că trebuie trase învăţăminte din această situaţie şi astfel de greşeli să nu mai fie repetate.

"Aceasta (intervenţia militară în Afganistan - n.r.) a fost de la bun început o iniţiativă nefericită, chiar dacă la început Rusia a susţinut-o. La fel ca în cazul multor asemenea proiecte, la baza lui au stat exagerarea ameninţării şi nişte obiective geopolitice nu tocmai clare. La aceasta s-au adăugat tentativele nerealiste de democratizare a unei societăţi multi-tribale", a declarat fostul lider sovietic pentru agenţia de presă rusă Ria Novosti, preluată de Agerpres.

Retragerea trupelor sovietice din Afganistan începuse în urmă cu peste 30 de ani la iniţiativa lui Gorbaciov, care considera prezenţa Uniunii Sovietice în Afganistan o eroare politică. Într-un interviu mai vechi pentru RIA Novosti, Gorbaciov spunea că decizia privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan a fost luată după numeroase dezbateri, fiind susţinută şi de conducerea politică şi de cea militară a Uniunii Sovietice, dar mai ales de popor.

Uniunea Sovietică şi-a încheiat retragerea trupelor din Afganistan pe 15 februarie 1989. Retragere a însemnat o înfrângere umilitoare pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic.

Foarte nepopulară, invazia în Afganistan a fost condamnată oficial de URSS în 1989 în plin "Glasnost", politica de transparenţă a lui Mihail Gorbaciov, dar această viziune este pusă în prezent sub semnul îndoielii în Rusia, sub influenţa veteranilor care au luptat în Afganistan.

În 2015, preşedintele Vladimir Putin, care de 20 de ani promovează o viziune patriotică asupra istoriei în numele unităţii naţionale, a justificat invazia ce urmărea, potrivit lui, "să răspundă la ameninţări reale" împotriva Uniunii Sovietice, recunoscând în acelaşi timp o "mulţime de greşeli".

Citește și: Au fost reluate zborurile de evacuare pe aeroportul din Kabul. Un avion german a evacuat doar 7 oameni

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Talibanii vor să interzică publicarea imaginilor cu „ființe vii” pe TV. „Legea se aplică în tot Afganistanul”

Iliescu, despre Gorbaciov: Suntem doi lideri născuți în zodia pești, dar nu am împărțit același acvariu

Meryl Streep, apel emoționant pentru femeile afgane, la ONU: O pisică are mai multă libertate la Kabul

Partenerii noștri