Live

Medvedev îl citează pe Stalin și spune că armata rusă „ar putea fi nevoită” să avanseze până la Kiev sau Liov

Data publicării:
Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Dmitri Medvedev, a declarat, vineri, că s-ar putea ca trupele ruse să fie nevoite să avanseze până la Kiev sau Liov dacă va fi necesar, într-un interviu acordat mai multor agenţii de presă rusești. Declarațiile fostului locțiitor al lui Putin sunt cu atât mai ridicole cu cât armata rusă a trebuit să se retragă, anul trecut, de pe pozițiile sale din nordul Ucrainei după mai multe înfrângeri și blocaje.

„Nimic nu poate fi exclus. Dacă trebuie să ajungă la Kiev, atunci vor trebui să meargă la Kiev, dacă trebuie să ajungă la Liov atunci vor trebui să meargă la Liov, pentru a distruge această infecţie”, a declarat Medvedev, care susține că Rusia are nevoie de o „fâșie sanitară” la granița sa vestică.

„Toate obiectivele stabilite pentru protejarea teritoriului nostru, adică a teritoriului Federaţiei Ruse, trebuie să fie atinse”, a adăugat el.

Cu o zi în urmă, locotonentul lui Putin a citit un mesaj al liderului sovietic Iosif Stalin din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru „a-i încuraja” pe şefii întreprinderilor din industria militară să adopte măsuri pentru creşterea producţiei de armament.

„Vreau să mă fac auzit şi să luaţi aminte la cuvintele generalisimului. După cum bine ştiţi rezultatele unor astfel de declaraţii au fost impresionante şi, dacă nu ar fi fost aşa, înţelegeţi ce s-ar fi întâmplat”, a spus Medvedev, făcând aluzie la execuţiile în masă din acea perioadă, potrivit unei înregistrări video postate pe canalul său Telegram.

„Vă cer să îndepliniţi cu onestitate şi la timp comenzile de furnizare de carcase de tancuri pentru fabrica de tractoare din Celiabinsk. Acum vă cer şi aştept să vă faceţi datoria faţă de patrie.

Peste câteva zile, dacă se va dovedi că nu v-aţi îndeplinit datoria faţă de patrie, voi începe să vă anihilez ca pe nişte criminali care nu respectă onoarea şi interesele patriei lor.

Nu trebuie să permitem ca soldaţii noştri să sufere pe front din cauza lipsei de tancuri, în timp ce departe, în spatele frontului, cineva trândăveşte şi se răcoreşte”, le transmitea Stalin conducătorilor întreprinderilor militare de la acea vreme. Telegrama lui Stalin datează din 17 septembrie 1941, la câteva luni după invazia nazistă a Uniunii Sovietice.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Medvedev folosește un ton extrem de agresiv și de belicos, încercând cu disperare să intre în grațiile șefului său. De atunci, Medvedev și-a asumat rolul de „bufon al curții” de la Moscova, cu numeroase declarații ridicole și afirmații lipsite de orice fundament real.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia declară „indezirabilă” o companie privată de securitate cibernetică din SUA. Care sunt acuzațiile

Ucrainenii susțin că soldați nord-coreeni au omorât opt militari ruși în Kursk. Au crezut că vorbesc ucraineană

Trupele lui Kim trimise în Rusia au suferit deja „câteva sute” de victime în luptele din Kursk (oficial american)

Dirijabile misterioase la granița NATO: Războiul ascuns din orașul care poate fi următoarea țintă a lui Putin

Partenerii noștri