Live

Marea Britanie: Fostul ambasador considerat "prost" de Donald Trump a fost înnobilat

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Fostul ambasador britanic în Statele Unite despre care preşedintele american, Donald Trump, a spus că este un "tip foarte prost", şi apoi a fost obligat să demisioneze, a devenit marţi membru al Camerei Lorzilor la recomandarea fostului premier Theresa May, notează AFP.

Kim Darroch, un diplomat de carieră, a fost înnobilat şi făcut pair pe viaţă, o recompensă onorifică acordată de Theresa May la finalul mandatului ei în fruntea guvernului, în iulie. El s-a aflat în centrul unui imens scandal ca urmare a publicării în presă a unor documente confidenţiale deloc elogioase la adresa preşedintelui american.

După aceste scurgeri de informaţii, Donald Trump a afirmat că nu va mai avea "niciun contact" cu Kim Darroch. Înaltul diplomat a demisionat în cele din urmă, nu înainte de a fi primit sprijinul premierului de atunci, Theresa May.

În calitate pe pair pe viaţă, Kim Darroch are permisiunea de a lua loc şi vota în Camera superioară a Parlamentului.

Londra a deschis o anchetă pentru a-i identifica pe responsabilii care au permis publicarea în săptămânalul Mail on Sunday a unor rapoarte confidenţiale trimise de Kim Darroch, în care spunea despre liderul de la Casa Albă că este "instabil" şi "incompetent".

Ambasadorul a descris de asemenea administraţia americană drept "unică în disfuncţionalitatea sa".

Printre alte personalităţi înnobilate marţi, se află fostul negociator al premierului Theresa May pentru Uniunea Europeană, Olly Robbins.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Matt Gaetz, prima nominalizare a lui Trump pentru postul de procuror general, a plătit pentru sex cu minori

Ce urmărește Donald Trump prin amenințările de expansiune teritorială a SUA: „Comerțul este cel mai important lucru pentru el”

Cine deține canalul Panama și ce îl nemulțumește pe Donald Trump

Moscova susține că „mai multe țări” vor să găzduiască o întâlnire Trump-Putin

Partenerii noștri