Live

VIDEO. Noi detalii în cazul avionului prăbușit în Etiopia. Aeronava a făcut un crater adânc de 10 metri

Data publicării:

Cutia neagră a avionului de pasageri prăbuşit în Etiopia este căutată într-o operaţiune de amploare. La locul tragediei au fost aduse buldozere şi excavatoare care să sape după dispozitivul ce ar putea să dezvăluie ce s-a întâmplat înainte ca aeronava să cadă. Premierul Etiopiei a transmis condoleanţe familiilor celor 157 de oameni care au murit. Şeful companiei aeriene care efectua zborul a declarat că pilotul era experimentat. Avionul era nou şi nu fuseseră descoperite probleme tehnice.

O groapă adâncă de 10 metri şi lată de 50 s-a format acolo unde s-a prăbuşit avionul etiopian. Aeronava s-a rupt în bucăţi, iar fragmente s-au răspândit pe 10.000 de metri pătraţi. Principalul obiectiv este acum găsirea cutiilor negre, care au înregistrat ultimele momente ale zborului.

Abiy Ahmed - premierul Etiopiei: Cauza acestul accident va fi investigată în amănunt de profesionişti din domeniu, iar rezultatele cercetării vor fi făcute publice.

Tewolde Gebremariam - director Ethiopian Airlines: Mohammed Nur Mohammed (pilotul - n.r.) era angajat al Ethiopian Airlines. Avea peste 200 de ore de zbor. După ce am primit avionul, am făcut prima verificare tehnică pe 4 februarie 2019. Era un avion nou şi curat.

Rudele celor care şi-au pierdut viaţa în acest accident aviatic sunt în stare de şoc. La bord erau pasageri din peste 30 de ţări.

Ben Kuria - fiul unui pasager: Primul lucru pe care l-am văzut a fost un mesaj care spunea că un avion Ethiopian Airlines tocmai s-a prăbuşit lângă Addis Abeba şi apoi a urmat o avalanşă de ştiri.

Robert Mutanda, ruda unui pasager: Vedeam oameni care ieşeau, eram siguri că rudele noastre urmează să vină. După câteva minute am văzut ştirile pe Facebook şi Twitter despre prăbuşirea unei curse Ethiopian Airlines.

Acesta a fost al doilea Boeing 737 MAX care s-a prăbuşit în doar şase luni. China, care deţine aproximativ 60 de astfel de aeronave, a decis ca toate acestea să rămână la sol. Până Acum, Boeing a construit peste 350 de avioane tip 737 MAX, iar pe lista de comenzi sunt peste 5.000. Câteva dintre ele ar urma să ajungă şi în România.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un avion cargo s-a prăbușit lângă aeroportul din Vilnius, într-o zonă rezidențială. O persoană a murit

Un elicopter care transporta personal medical s-a prăbuşit în centrul Rusiei. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit

Un avion de vănătoare F-18 s-a prăbuşit în estul Spaniei. Pilotul nu a supravieţuit

Un avion militar s-a prăbușit în Bulgaria. Cei doi piloți aflați la bord au murit

Partenerii noștri