Live

Vicepreședintele Afganistanului a fost vizat de un atac cu bombă. Patru persoane au murit

Data publicării:
Media zilnică de atacuri întreprinse în Afganistan în timpul ultimelor trei luni a fost cu 50% mai mare decât în al doilea trimestru al acestui an. Foto: Profimedia

O bombă amplasată pe marginea unui drum din Kabul l-a vizat pe vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh miercuri dimineaţă. Oficialul a scăpat nevătămat, dar atacul a ucis patru persoane şi a rănit cel puţin 16, inclusiv unele dintre gărzile sale de corp, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Astăzi, din nou inamicul Afganistanului a încercat să-i facă rău lui Saleh, dar nu au reuşit, iar Saleh a scăpat din atac fără să fie rănit”, a scris Razwan Murad, purtătorul de cuvânt al biroului lui Saleh, pe Facebook, potrivit Mediafax.

El a declarat pentru Reuters că bomba a vizitat convoiul lui Saleh, iar unele dintre gărzile sale de corp au fost rănite.

Saleh, un fost şef al serviciului de informaţii, a supravieţuit mai multor încercări de asasinat, inclusiv una în biroul său, anul trecut, care a ucis 20 de persoane.

Explozia de miercuri a ucis cel puţin patru persoane şi a rănit 16, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Oficialii şi diplomaţii au avertizat că violenţa în creştere afectează încrederea necesară pentru succesul discuţiilor menite să pună capăt confilictului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a reușit Washingtonul să salveze sute de foști colaboratori afgani. Rolul jucat de Filipine, țara din Oceanul Pacific

Patru tineri din Rusia, suspectaţi de planificarea unui atentat la Ekaterinbug, au fost arestaţi de FSB

Suspectul atacului din New Orleans plănuia să-și ucidă familia şi să se alăture ISIS. Ce au descoperit anchetatorii

Cine este atacatorul care a spulberat cu mașina o mulțime de oameni în New Orleans. Avea steagul Statului Islamic în mașină

Partenerii noștri