Live

Un pământean din 100 a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2. Bilanț oficial OMS

Data publicării:
Mască de protecție imprimată cu harta lumii. Foto: Getty Images

Numărul cazurilor de COVID-19 notificate la nivel mondial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns vineri la 78,2 milioane, ceea ce înseamnă că, într-un singur an, peste 1% din populaţia mondială s-a infectat cu SARS-CoV-2, transmite EFE, potrivit Agerpres.

În prima zi de Crăciun, în lume au fost comunicate 655.000 de cazuri noi și s-a depășit pragul de 78 de milioane de îmbolnăviri la nivel global. Acest lucru înseamnă că un pământean din 100 a dezvoltat boala (populația globului fiind de 7,8 miliarde de oameni la acest moment).

Numărul deceselor asociate COVID-19 se ridică la 1,74 milioane, 11.600 fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.

Pe continentul american sunt contabilizate în prezent 33,9 milioane de cazuri, în Europa - 24,9 milioane, iar în Asia de sud sunt înregistrate 11,8 milioane, într-o evoluţie în care grosul contaminărilor se concentrează pe primele două continente.

În ceea ce priveşte tendinţele zilnice, Brazilia stă cel mai prost, înregistrând circa 47.000 de cazuri într-o singură zi şi depăşind din nou Regatul Unit, cu aproape 40.000 de cazuri în 24 de ore.

Statele Unite continuă să înregistreze recorduri negative şi au comunicat 221.000 de cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore.

Potrivit OMS, pandemia se extinde rapid în Rusia şi Germania (29.000 şi respectiv 23.000 de cazuri zilnic), în timp ce pare să stagneze în India, cu 23.000 de cazuri în 24 de ore.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Organizația Mondială a Sănătății spune că Israelul interzice specialiștilor medicali să intre în Gaza

OMS a aprobat un vaccin pentru combaterea mpox. Comisia Europeană dă undă verde pentru vaccinarea adolescenților de 12 ani

Un studiu amplu trage concluzia că nu din laborator a provenit COVID-19, ci chiar din piața din Wuhan

Partenerii noștri