Live

Pachet suspect trimis la restaurantul din New York al lui Robert de Niro

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Un pachet suspect - similar cu cele trimise către fostul președinte Barack Obama, fostul secretar de stat Hillary Clinton, miliardarul George Soros și CNN - a fost trimis pe adresa restaurantului din New York al cunoscutului actor Robert de Niro.

Poliția din New York investighează acum incidentul din cartierul Tribeca din New York.

Robert de Niro l-a criticat pe Donald Trump

Actorul Robert de Niro le-a cerut scuze, în iunie, canadienilor pentru "comportamentul idiot" al lui Donald Trump de la summitul G7, la o zi după afirmaţia sa jignitoare împotriva preşedintelui american de la premiile Tony, scrie news.ro, care citează CNN.

El s-a aflat luni la Toronto pentru deschiderea restaurantului Nobu, pe care îl deţine împreună cu şef Nobu Matsuhisa. 

"Vreau doar să îmi cer scuze pentru comportamentul idiot al preşedintelui meu. Este o ruşine. Îi cer scuze lui Justin Trudeau şi celorlalţi de la G7. Este dezgustător", au forst remarcile lui De Niro. La Toronto, audienţa a aplaudat. 

Trump a fost criticat pentru ceea ce unii au înţeles un atac la adresa Canadei, unul dintre cei mai puternici aliaţi al SUA, după summitul G7. 

"Prim-ministrul Canadei Justin Trudeau a acţionat atât de umil şi temperat în timpul întâlnirii noastre G7 doar pentru a susţine o conferinţă după ce eu am plecat, spunând aşa: "Tarifele SUA sunt o insultă" şi că el "nu va fi batjocorit", a scris Trump pe Twitter după summit. "Foarte necinstit şi slab. Tarifele noastre sunt un răspuns la tarifele sale de 270% aplicate lactatelor". 

Actorul Robert de Niro a fost ovaţionat, duminică seară, la gala premiilor Tony, pentru afirmaţia „Fuck Trump” făcută în discursul de prezentare a muzicianului Bruce Springsteen, care a primit un trofeu onorific. Delay-ul transmisiunii directe făcută de CBS a permis postului de televiziune să cenzureze audio declaraţia actorului.

"Întâi, vreau să spun "Fuck Trump", a afirmat De Niro la gala premiilor Tony. "Nu mai este "Jos Trump", este "Fuck Trump".

"Comentariile domnului De Niro au fost neaşteptate şi necertificate. Limbajul injurios a fost şters din transmisiune”, a transmis postul CBS într-un comunicat citat de Variety.

Casa Albă nu a comentat remarcile actorului. 

Trump i-a răspuns lui Robert de Niro: "O persoană cu un IQ foarte mic"

Donald Trump i-a răspuns pe Twitter lui Robert de Niro după afirmaţiile jignitoare ale actorului de la gala premiilor Tony, spunând că este "o persoană cu un IQ foarte mic", scrie news.ro.

Preşedintele american a pus la îndoială pe reţeaua de socializare inteligenţa actorului din "Taurul furios/ Raging Bull", afirmând: "Robert de Niro, un individ cu un IQ foarte mic, a primit multe lovituri în cap în film de la boxeuri adevăraţi. L-am urmărit noaptea trecută şi cred cu adevărat că era bătut în cap".  

"Cred că nu realizează că economia este la cel mai bun nivel la care a fost vreodată, cu cele mai multe locuri de muncă şi cu multe companii care investesc în ţara noastră". El a încheiat cu: "Trezeşte-te, ameţitule!".  

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Robert de Niro a împlinit 81 de ani și a ținut să arate că este în mare formă. ”Ești atât de nebun!”

Ce mesaje au transmis Robert De Niro, Barbra Streisand și alte vedete din SUA după anunțul că Biden renunță la cursa electorală

Robert De Niro, scos de pe lista de premii a unei fundații după ce l-a atacat pe Trump

„Un clovn”. De Niro îl atacă pe Trump în faţa tribunalului din New York

Partenerii noștri