Live

Un medic stomatolog s-a filmat în timp ce făcea o extracție dentară suit pe un hoverboard

Data publicării:
Foto: Captură Twitter

Un fost medic stomatolog care a fost filmat în timp ce extrăgea dintele unui pacient în timp ce stătea pe un hoverboard a fost condamnat la 12 ani de închisoare, conform unui comunicat emis de guvernul statului american Alaska, relatează CNN.

Seth Lookhart, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat pentru 46 de infracțiuni în ianuarie, inclusiv fraudă medicală, complot pentru fraudă, practicarea ilegală a medicinei dentare și punerea în pericol a unei persoane prin comportament neglijent.

Lookhart și-a cerut scuze pentru faptele sale citind dintr-un discurs pregătit: „Știu că ar fi trebuit să fiu mai disciplinat și mai atent atunci când aveam grijă de pacienții pe care îi iubeam”, a spus el. Cazul lui Lookhart, acuzat că nu își trata pacienții cu profesionalism și că îi taxa pentru proceduri medicale care nu erau necesare sau care nu puteau fi justificate corespunzător, a intrat în atenția publicului după ce s-a filmat în timp ce extrăgea un dinte aflându-se pe un hoverboard.

În cel puțin o conversație, Lookhart a glumit pe seama incidentului spunând că efectuarea unei astfe de proceduri pe un hoverboard reprezintă „un nou standard de îngrijire medicală”. Lookhart ar fi făcut, de asemenea, anestezii de mii de ori fără să aibă competențe în acest sens în timp ce deturna bani prin programe sociale precum Medicaid.

Unii pacienți spun, de asemenea, că au aflat ulterior realizării procedurilor medicale că Lookhart lucrase pe dintele greșit sau că efectuase un tratament diferit de cel despre care discutaseră.

Aceasta nu este o infracțiune economică. Nu este un caz în care tribunalul condamnă pe cineva pentru că a furat 2 milioane de dolari. Lookhurt a făcut rău oamenilor, oameni vulnerabili, copii cu dizabilități”, a declarat Eric Senta, oficial în Departamentul de Justiție al guvernului local din Alaska.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bani pentru stomatolog în mediile defavorizate. Ce sumă ar urma să primească familiile cu copii. „Este infimă”

Cadavrul uriaș al unei balene, eșuat pe plajă, atracție pentru locuitorii unui oraș din Alaska. Biologii cercetează cauza morții

Doar unul din cinci români merge anual la dentist, iar opt din 10 amână programarea cu anii. De ce fug oamenii de stomatolog

Un Suhoi rusesc trece razant pe lângă un F-16 american în apropiere de Alaska. General SUA: O manevră „nesigură și neprofesională”

Partenerii noștri