Un italian a aruncat din greșeală la gunoi două plicuri cu bani și a făcut o încercare disperată ca să le recupereze
Un italian a aruncat din greșeală la gunoi două plicuri în care se aflau în total 2.000 de euro, bani pe care fiica lui îi primise cadou de Crăciun și pentru ziua ei de la bunici. Deși bărbatul a crezut că banii erau pierduți pentru totdeauna, a făcut totuși o încercare desperată pentru recuperarea lor.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, o fetiță de 10 ani din Albosaggia, Sondrio, a primit în dar de la bunicii ei două plicuri cu bani. În unul erau 1.500 de euro, iar în cel de-al doilea - 500. Tatăl urma să depună banii într-un cont în care familia făcea economii pentru studiile universitare ale fetiței, dar n-a mai găsit plicurile. Apoi și-a dat seama că, din greșeală, le-a aruncat la gunoi, numai că gunoiul între timp fusese ridicat de firma de salubrizare, potrivit Corriere della Sera.
Într-o încercare disperată de a recupera banii, tatăl a contactat firma de salubrizare și, deși nu avea nicio așteptate, a fost uimit când, după câteva ore, a primit un telefon prin care era anunțat că banii au fost găsiți.
Michele Spini și Thomas Giorgini, doi angajați de la firma de colectare selectivă a gunoaielor au fost extrem de mișcați de toată această întâmplare și au început să caute printre tonele de cartoane și hârtii cele două plicuri colorate. Le-au găsit după 4 ore de căutări și și-au anunțat șeful, pe Davide Ravanetti, care, la rândul său l-a anunțat pe tată.
„M-am întors acasă foarte fericit”, a spus tatăl.
Unul dintre muncitori a povestit pentru presa locală că, în primă fază, au găsit plicul cu suma mai mare, însă cel de-al doilea plic era de negăsit. I-au dat banii bărbatului, iar acesta a plecat spre casă. Deși să lăsase întunericul, iar tura lor se încheiase, cei doi muncitori au continuat să caute și până la urmă au găsit și cel de-am doilea plic.
„L-am luat, l-am deschis, am numărat banii: 500 de euro erau acolo. L-am anunțat pe Ravanetti și l-am sunat înapoi pe bărbat, dar fără să-i spunem nimic. Am vrut să-i facem o surpriză. Aș fi putut să păstrez banii, nimeni nu ar fi observat, dar nu mi-a trecut așa ceva prin minte”, a spus unul din cei doi muncitori.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News