Un bebeluș născut prematur și cu o alcoolemie de 3,2 a murit, în Polonia
Un bebeluş care s-a născut prematur într-un spital de la periferia Varşoviei în urmă cu trei săptămâni, având o alcoolemie de peste 3,2 miligrame la mililitru de sânge, a murit, au anunţat marţi reprezentanţii Procuraturii poloneze, scrie Agerpres.
Potrivit oficialilor locali, bebeluşul, care a avut la naştere greutatea de doar 1.300 de grame şi suferea de malformaţii genetice importante, a fost supus unei autopsii în vederea stabilirii cauzei decesului.
Mama lui, o femeie de 42 de ani, a fost internată în oraşul Nowy Dwór Mazowiecki pe 23 decembrie după debutul contracţiilor, deşi se afla doar în cea de-a 28-a săptămână de sarcină. După naştere, bebeluşul a fost internat într-o secţie specială a spitalului.
Mama a fost externată la scurt timp după naştere şi a fost chestionată apoi de Poliţie şi Procuratură.
Ea a mărturisit că se afla în stare de ebrietate în momentul naşterii, dar a fost eliberată după aceea, întrucât a putut să dovedească faptul că deţine o locuinţă permanentă.
Medicii speră să determine prin autopsie dacă bebeluşul a murit ca urmare a malformaţiilor genetice sau din cauza conţinutului ridicat de alcool din sângele său.
Editor: I. I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News