Live

Un bărbat care și-a ucis fiica a sunat-o apoi pe soția lui să-i spună ce a făcut, dar a refuzat să-i spună care din copii era mort

Data actualizării: Data publicării:
Lauren Malt FOTO: Facebook/ Lauren Malt

Un bărbat care și-a ucis fiica după ce a trecut cu mașina de două ori peste ea și-a sunat soția de care era despărțit în fapt să-i spună că unul din copiii lor era mort, dar când femeia l-a întrebat care din ei, el i-a închis telefonul.

Nigel Malt, de 45 de ani, din Norfolk, Marea Britanie, a fost condamnat în urmă cu o săptămână la închisoare pe viață pentru că și-a ucis fiica, Lauren Malt, de 19 ani, după ce a trecut cu mașina de două ori peste ea.

Malt și-a sunat soția de care era despărțit ca s-o anunțe că un copil a murit, dar a închis înainte de a-i spune care dintre cei patru copii ai lor era mort, potrivit The Independent.

La proces, Karen Malt a spus plângând: „Îmi amintesc că la telefon mi-a spus: „Îți aduc fata, e moartă”. Am țipat la el „care”, dar nu mi-a spus.”

Malt îi mai spusese la telefon că îi „aduce fata cu mașina”, iar ea a crezut că, în acest caz, fiica ei „trebuie să fie bine” și că a înțeles ea greșit. Dar când bărbatul a ajuns cu mașina, s-a uitat pe locul pasagerului și „a cuprins-o o senzație de groază”.

„Știam că nu mai trăiește”, a spus Karen Malt.

„Nu îmi venea să cred că fusese îndesată acolo. Să o văd în halul acela pentru mine a fost mai rău decât să știu că fusese omorâtă”, a mai spus ea.

Malt a omorât-o pe fiica lui în fața casei în care locuia împreună cu mama ei și cu frații mai mici. Lauren Malt a fost declarată moartă la un spital la care chiar tatăl ei a dus-o după ce a plecat de la locul de muncă al soției.

Judecătorul l-a condamnat pe Malt la închisoare pe viață, cu drept de eliberare condiționată după 18 ani.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce este Boxing Day. De la o sărbătoare la care se ofereau cadouri săracilor la goana după cumpărături din vremurile moderne

Raport îngrijorător despre Armata britanică: 20% dintre militari nu pot fi mobilizați în cazul unui război

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Partenerii noștri