Un bărbat a supraviețuit după ce a suferit de 9 forme de cancer, în decursul a 6 ani
Un japonez se încăpăţânează să trăiască deşi în ultimii 6 ani, organismul său a dezvoltat 9 forme de cancer.
Povestea cutremurătoare a unei românce, căreia medicii din Bacău i-au dat 5 luni de trăit, dar salvată de doctorii din Turcia
Prințesa Kate şi-a făcut prima apariţie publică din acest an
A fost inventată lingura care schimbă gustul mâncării
Regele Charles și-a reluat activitățile publice
Mesaje emoționante transmise de britanici prințesei Kate
Un medic din Cluj a dat peste 3.000 de concedii medicale în 2023. Pentru ce afecțiuni s-au eliberat certificate
Cutremurul din Japonia a lărgit cu 175 de metri linia de coastă a peninsulei Noto
Avion de pasageri în flăcări pe aeroportul din Tokyo
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 1 octombrie
Bărbatul, un fumător de peste 30 de ani, s-a îmbolnăvit prima oară de cancer de esofag.
În timpul tratamentului, medicii au descoperit alte opt tumori care-i afectau esofagul, stomacul, colonul şi o ureche.
Greu de crezut, dar bărbatul a trecut de toate. Numai el ştie prin ce efort şi mobilizare psihică.
În prezent, este monitorizat de medici.
Cazul lui este neobişnuit, dar nu singular. O femeie din Suedia a dezvoltat cinci tipuri de cancer, iar un bărbat din China, 8.
Ce i-a uimit pe medici la cazul bărbatului din Japonia, a fost că acesta nu prezenta nicio predispoziţie genetică pentru dezvoltarea tumorilor.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News