Trump a ironizat-o din nou pe activista de mediu Greta Thunberg: "Să ia măsuri pentru a-şi gestiona furia"
Preşedintele american Donald Trump a ironizat-o din nou, joi, pe adolescenta de 16 ani Greta Thunberg declarând că desemnarea activistei suedeze Persoana Anului 2019 de revista americană Time este ''ridicolă''.
Thunberg a devenit miercuri laureata acestei distincţii anuale onorifice ca recunoaştere pentru activitatea sa care a inspirat milioane de tineri să lupte împotriva schimbărilor climatice, scrie Agerpres.
"Cât de ridicol. Greta trebuie să ia măsuri pentru a-şi gestiona furia, apoi să meargă, aşa cum se făcea pe vremuri, la un film cu un prieten! Relaxează-te, Greta! Relaxează-te!", a scris Trump pe Twitter, comentând postarea unui alt utilizator care o felicita pe Thunberg.
Nu este pentru prima dată când Thunberg este ţinta ironiilor preşedintelui republican.
În luna septembrie, Trump a republicat pe Twitter un videoclip al discursului susţinut de adolescentă la un summit ONU pe teme climatice în care i-a denunţat furioasă pe liderii mondiali pentru eşecul măsurilor împotriva încălzirii globale adresându-le întrebarea "Cum îndrăzniţi?".
Preşedintele american a comentat sarcastic: "Pare o tânără foarte fericită, pe care o aşteaptă un viitor luminos şi minunat. E o privelişte atât frumoasă!"
Editor: I. I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News