Live

Ţările donatoare au promis peste un miliard de dolari pentru Afganistan, aproape dublu față de suma cerută de ONU

Data actualizării: Data publicării:
Sărăcia şi foametea s-au intensificat accentuat după ce talibanii au preluat puterea iar ajutorul străin a încetat, Foto: Profimdia Images

Ţările donatoare au promis luni peste un miliard de dolari pentru a ajuta Afganistanul, unde sărăcia şi foametea s-au intensificat accentuat după ce talibanii au preluat puterea iar ajutorul străin a încetat, făcând să apară spectrul unui exod în masă.

Conferința donatorilor organizată de ONU avea ca scop să strângă 600 de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar.

După decenii de război şi suferinţă, afganii se confruntă poate cu cel mai periculos moment, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în deschiderea conferinţei donatorilor de la Geneva, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Oamenii din Afganistan riscă colapsul unei ţări întregi - toată deodată, a mai spus el.

El a mai precizat că proviziile alimentare s-ar putea termina la sfârşitul lunii şi că Programul Alimentar Mondial susţine că 14 milioane de oameni sunt în pragul foametei.

În condiţiile în care fluxurile de ajutoare de miliarde de dolari s-au încheiat brusc după venirea la putere a talibanilor, mai mulţi vorbitori de la Geneva au spus că donatorii au "obligaţia morală" de a-i ajuta pe afgani după un angajament de 20 de ani.

Beijingul a anunţat săptămâna trecută că va trimite alimente şi provizii sanitare în valoare de 31 de milioane de dolari, iar Iranul susţine că a trimis un avion cargo cu ajutor umanitar.

Pakistanul a trimis la rândul său provizii precum ulei de gătit şi medicamente şi a solicitat deblocarea bunurilor afgane de peste hotare.

Greşelile trecute nu trebuie repetate. Poporul afgan nu trebuie abandonat, a spus ministrul pakistanez de externe, Shah Mehmood Qureshi, a cărui ţară are o relaţie apropiată cu talibanii şi care cel mai probabil va avea cel mai mult de suferit din cauza unui exod.

SUA au promis aproape 64 de milioane de dolari în ajutor umanitar suplimentar la conferinţă, în timp ce Norvegia s-a angajat să furnizeze încă 11,5 milioane de dolari.

Chiar înainte de cucerirea Kabulului luna trecută de către talibani, jumătate din populaţie, circa 18 milioane de persoane, era dependentă de ajutor. Iar acest număr pare să fi crescut din cauza secetei şi a neajunsurilor.

Directorul Programului Alimentar Mondial David Beasley a declarat la conferinţă că 40% din recolta de grâu a afganilor s-a pierdut, costul uleiului de gătit s-a dublat, iar cei mai mulţi oameni nu au cum să obţină bani pentru a cumpăra alimente.

Deşi băncile din Afganistan au început să se redeschidă, cozile pentru retragerile de bani sunt imense şi, de asemenea, nimeni dintre cei care depindea de guvern pentru a-şi primi salariul - de la funcţionari civili până la poliţie - nu a mai fost plătit din luna iulie.

14 milioane de oameni, unul din trei, se îndreaptă spre pragul înfometării. Nu ştiu când va fi următoarea lor masă. Dacă nu suntem foarte atenţi, am putea cu adevărat să intrăm într-un abis în condiţii catastrofice, mai grave decât sunt acum, a spus el

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Președintele Zelenski vrea să furnizeze cereale și alte produse agricole către Siria, ca ajutor umanitar

Partenerii noștri