Live

Talibanii au ordonat „decapitarea” manechinelor-femei din vitrinele magazinelor, pentru a nu fi transformate în „idoli”

Data publicării:
Talibanii susţin că manechinele din vitrinele magazinelor pot fi idolatrizate de către trecători. Foto: PRofimedia Images

Talibanii au decis „decapitarea” manechinelor-femei, din plastic, expuse în vitrinele magazinelor din Afganistan, pe motiv că acestea ar putea fi considerate „idoli”, ceea ce contravine legii Sharia, informează Business Insider.

Astfel, în oraşul Herat din Afganistan, manechinele pot fi expuse în vitrină doar „fără cap”, conform deciziei luate de talibani, iar proprietarii magazinelor care nu respectă noile măsuri riscă pedepse severe, conform publicaţiei americane.

Mai exact, oficialii guvernului taliban susţin că manechinele din vitrinele magazinelor pot fi idolatrizate de către trecători, în condiţiile în care idolatria este considerată, în Coran, un păcat capital.

Practic, doar privind faţa unui manechin-femeie, din plastic, este împotriva legii Sharia, conform talibanilor.

Comercianţii care deţin astfel de manechine în vitrinele magazinlor li s-a solicitat, în acest sens, să înlăture capetele manechinelor, printr-o decizie luată de noul Minister pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor din Afganistan

Respectivul minister a fost reînfiinţat în septembrie 2021, după căderea Kabulului în mâinile talibanilor.

Recent, talibanii le-au interzis femeilor din Afganistan să călătorească singure, neînsoţite. Astfel, femeile afgane care doresc să călătorească pe distanţe lungi trebuie să fie însoţite de un bărbat din familia lor. Recomandarea a fost emisă de Ministerul pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor.

„Femeile care călătoresc mai mult de 72 de kilometri nu pot face călătoria decât dacă sunt însoţite de un membru apropiat al familiei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului taliban pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri