SUA au deblocat un ajutor militar de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina
Administrația Statelor Unite a deblocat un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
Fondurile au scopul de a ajuta Ucraina în criza privind separatiștii pro-ruși susținuți de Moscova. Rusia a anexat Peninsula Crimeea în anul 2014.
Câțiva democrați au declarat anterior că sunt de părere că administrația prezidențială a blocat ajutorul militar pentru a pune presiune pe Guvernul ucrainean în contextul campaniei de realegere a lui Donald Trump în funcția de președinte.
Senatorii republicani și democrați au informat că ajutorul a fost din nou deblocat de Casa Albă miercuri noaptea, cu câteva ore înainte de o dezbatere a unui amendament care ar fi interzis astfel de obstrucționări pe viitor.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News