Live

Sora lui Kim Jong Un, promovată în cel mai important organism al guvernului din Coreea de Nord

Data publicării:
Kim Yo-jong, sora liderului coreean Kim Jong-un. Foto: Getty Images

Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean, a fost numită în Comisia pentru afaceri de stat, cel mai înalt organ al executivului din Coreea de Nord. Este cea mai importantă poziţie în ierarhia politică pe care o ocupă sora liderului nord-coreean.

O consilieră foarte apropiată a fratelui său, Kim Yo Jong a fost promovată membru în Comisia pentru afaceri de stat, într-o serie de modificări aprobate de Adunarea populară supremă, parlamentul de la Phenian, a anunțat agenția oficială KCNA, preluată de AFP, potrivit Agerpres.

Nu mai puţin de nouă membri ai Comisiei au fost demişi din funcţii, inclusiv un vicepreşedinte, Pak Pong Ju şi diplomatul Choe Son Hui, una din puţinele femei care a deţinut o funcţie înaltă în ierarhia conducerii Coreei de Nord şi care a jucat un rol cheie în negocierile cu Statele Unite.

Ziarul oficial Rodong Sinmun a publicat joi portretele noilor membri, Kim Yo Jong remarcându-se prin tinereţea sa şi prin faptul că este singura femeie.

Kim Yo Jong a fost deseori văzută alături de fratele ei, Kim Jong Un, cu care a studiat în Elveţia, mai ales în timpul summiturilor cu preşedintele american Donald Trump şi cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

Rolul său politic exact a făcut mult timp obiectul speculaţiilor. Uneori este dată ca posibil succesor al fratelui, ceea ce ar face din ea prima femeie conducătoare a acestei ţări conservatoare din punct de vedere social.

Kim Yo Jong s-a remarcată prin declaraţii agresive la adresa Washingtonului sau a Seulului, în special înaintea distrugerii de către Phenian a biroului de legătură din partea de nord a frontierei, construit şi finanţat de sud-coreeni.

Cu toate acestea, semnificaţia unor astfel de declaraţii a rămas incertă având în vedere poziţia relativ lipsită de importanţă a acesteia ca director adjunct al unui departament din cadrul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Coreean, ea însăşi precizând uneori că vorbeşte în nume propriu.

Rangul oficial al tinerei de 34 de ani a fluctuat de-a lungul timpului.

Noua calitate de membru în Comisia pentru afaceri de stat este cea mai înaltă poziţie în ierarhia politică pe care o ocupă sora liderului nord-coreean.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri