Live

Scandal în Japonia: Un tren de mare viteză a circulat cu 280 km/oră având o uşă deschisă

Data publicării:
Foto: japan-guide.com

Un tren de mare viteză a circulat cu 280 de kilometri la oră având o uşă deschisă în timpul călătoriei sale dintre Sendai - un oraş din nord-estul Japoniei - şi Tokyo, miercuri, însă niciunul dintre pasageri nu a fost rănit, au anunţat reprezentanţii companiei feroviare.

Incidentul de miercuri dimineaţă, care a durat doar 40 de secunde, uşa fiind ulterior închisă şi securizată, reprezintă un caz rar de acest tip pentru trenurile japoneze de mare viteză (cunoscute sub numele de "shinkansen"), renumite pentru siguranţa şi punctualitatea lor.

Problema a fost cauzată de un membru al echipei de curăţenie, care a uitat să închidă dispozitivul unui vagon ce deschide şi închide manual uşile acestuia, au explicat reprezentanţii aceleiaşi companii feroviare.

Conductorul trenului de mare viteză Hayabusa Nr. 46 a efectuat o oprire de urgenţă în interiorul unui tunel din Shibata, localitate aflată în prefectura Miyagi, după ce a observat un semnal de avertizare care îl atenţiona în legătură cu faptul că uşa celui de-al nouălea vagon al trenului era deschisă.

Trenul nipon şi-a reluat călătoria 15 minute mai târziu, după efectuarea procedurii de verificare.

Personalul de bord nu a observat eroarea agentului de curăţenie, întrucât uşa vagonului era închisă atunci când trenul a plecat din Sendai la ora locală 10:15. Se crede că aceasta s-a deschis ulterior.

Aproximativ 340 de pasageri se aflau la bordul trenului, însă niciunul dintre călători nu se afla în proximitatea uşii deschise, precizează Agerpres.

Trenul japonez a ajuns în cele din urmă la destinaţia sa finală cu o întârziere de 19 minute. Acest incident tehnic a provocat întârzieri ale orarului de funcţionare pentru şapte trenuri de tip "shinkansen" de până la 28 de minute, afectând în total un număr de aproximativ 3.300 de pasageri.

Ministrul Transporturilor din Japonia a cerut companiei JR East, care iniţial a afirmat că uşa era închisă, să ia măsuri pentru a preveni producerea unor incidente similare.

Editor web: G. C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Japonia, îngrijorată de implicarea Coreei de Nord în războiul din Ucraina. Declarația ministrului nipon de externe, în vizită la Kiev

Drum rulant automat pentru mărfuri între Tokyo și Osaka. Planul Japoniei, pe fondul crizei de șoferi livratori

Prima zăpadă din acest an pe Muntele Fuji. Niciodată până acum nu a mai nins atât de târziu pe cel mai cunoscut munte al Japoniei

Cel mai puternic bombardier strategic american a fost desfășurat pentru exerciții aeriene în peninsula coreeană

Partenerii noștri