Live

Salman Khan, starul Bollywood, partener al Iuliei Vântur, a primit amenințări cu moartea

Data actualizării: Data publicării:
Salman Khan, vedetă Bollywookd. Foto: Profimedia Images

Starul Bollywoodian Salman Khan a primit joi o amenințare cu moartea, au declarat autoritățile indiene. Persoana care a sunat era necunoscută, dar amenințarea ar fi venit din partea unei bande criminale conduse de Lawrence Bishnoi, a declarat poliția din orașul Mumbai, din vestul Indiei, unde locuiește actorul, scrie Deutsche Welle. Khan este partenerul româncei Iulia Vântur. El a mai primit amenințări recent, potrivit presei locale.

Apelantul a cerut 50 de milioane de rupii indiene (aproximativ 550.000 de euro) de la actorul în vârstă de 58 de ani și a amenințat, de asemenea, un textier care a scris un cântec care îi menționează pe Salman și Bishnoi. Autoritățile au declarat că o anchetă este în curs de desfășurare.

O amenințare a fost lansată la adresa actorului și marți. Poliția l-a arestat pe suspect, identificat drept Bhikha Ram, un muncitor zilier din Rajasthan.

„Acuzatul se uita la un canal regional de știri când a sunat brusc la biroul poliției din Mumbai și a emis o amenințare cu moartea la adresa lui Salman Khan. El este zilier și susține că este un fan al gangsterului Lawrence Bishnoi”, a declarat poliția pentru agenția de presă PTI, adăugând că investighează cazul în continuare.

Bishnoi, care a fost un gangster căutat în India, se află în spatele gratiilor din 2015. Cu toate acestea, anchetatorii cred că el conduce o bandă cu mai mulți membri în întreaga Indie, care sunt implicați în extorcare, contrabandă cu droguri și arme și chiar crime.

De la două antilope

În 2018, Bishnoi l-a amenințat pe Salman pentru că ar fi braconat două antilope blackbuck, care este o specie sacră pentru comunitatea Bishnoi, din care face parte Lawrence Bishnoi.

Se crede că acesta este creierul din spatele uciderii politicianului din Mumbai Baba Siddique, luna trecută, care era un apropiat de-ai lui Salman.

De asemenea, se crede că Bishnoi se află în spatele uciderii popularului cântăreț punjabi Sidhu Moosewala, în 2022.

Shah Rukh Khan primește și el amenințări

Un alt star de la Bollywood, Shah Rukh Khan, a primit de asemenea o amenințare marți, cerându-i-se o răscumpărare de 5 milioane de rupii indiene. Apelantul s-a identificat ca fiind din „Hindustan” sau „Indian” și a spus că îl va ucide pe Shah Rukh dacă răscumpărarea nu va fi plătită.

Hindustan Times a relatat că apelantul nu avea numărul de telefon al actorului și a sunat în schimb la secția de poliție locală Bandra, situată în apropierea reședinței actorului.

Cei doi Khan nu sunt rude.

Poliția a urmărit numărul apelantului, până a ajuns la un avocat, care a susținut că telefonul său fusese furat anterior.

Securitatea lui Shah Rukh fusese îmbunătățită în 2023, din cauza amenințărilor legate de filmele sale recente, Pathaan și Jawan.

Fosta prezentatoare TV Iulia Vântur și Salman Khan formează de mai mulți ani un cuplu discret, iar aparițiile lor împreună sunt destul de rare.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Asta vrea să facă!" Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: "Nici nu mi-a trecut prin cap!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Google Maps, acuzat după moartea a trei bărbați care au folosit serviciul de navigație ca să ajungă la o nuntă în India

Partenerii noștri