Live

S-a întors să moară în aeroportul care i-a fost casă timp de 18 ani. Povestea bărbatului care a inspirat filmul "Terminalul"

Data actualizării: Data publicării:
Mehran Karimi Nasseri a locuit 18 ani în aeroportul din Paris. Foto: Profimedia Images

Mehran Karimi Nasseri, iranianul care a locuit timp de 18 ani în aeroportul din Paris şi care a servit drept inspiraţie pentru filmul "Terminalul", cu Tom Hanks, a fost găsit mort în sala de aşteptări care i-a fost casă până în 2006. Acesta se întorsese acolo de mai multe săptămâni, spun angajaţii aeroportului.

Nasseri a ajuns pe aeroportul Charles de Gaulle în 1988. Conform propriilor sale declaraţii, acesta a fost extrădat din Iran în 1977, pentru protestele sale împotriva şahului. După un deceniu petrecut în Belgia, a decis să se mute în Marea Britanie, unde locuia mama sa. Însă servieta în care avea actele i-ar fi fost furată. Chiar şi aşa, acesta s-a urcat din Paris într-un avion cu destinaţia Londra, însă a fost trimis imediat înapoi de autorităţile britanice.

Pentru că nu avea niciun act, iar afirmaţiile sale n-au putut fi verificate, Nasseri s-a trezit într-o situaţie bizară. Nu avea voie să pună piciorul pe teritoriul francez, dar nici nu putea fi evacuat din aeroport, unde sosise legal.

Timp de 18 ani, acesta a trăit în sala de aşteptare a terminalului. A fost hrănit de angajaţii aeroportului şi a folosit băile de acolo pentru toaletă. Nasseri s-a acomodat atât de bine cu situaţia sa, încât a refuzat să plece chiar şi după ce, în 1999, a primit drept de şedere în Franţa.

Iranianul şi-a petrecut timpul citind, scriind un jurnal care avea să se transforme într-o carte autobiografică şi studiind economie. A devenit şi un preferat al presei, fiind deseori vizitat de reporteri şi căpătând faimă internaţională.

A primit 250.000 de dolari de la compania lui Steven Spielberg

În 2003, Nasseri a fost abordat de compania DreamWorks, deţinută de Steven Spielberg, care a obţinut dreptul de a ecraniza povestea sa. Un an mai târziu avea premiera pelicula "Terminalul", cu Tom Hanks în rolul principal. Deşi filmul a schimbat multe detalii legate de experienţele lui Nasseri, inclusiv numele şi naţionalitatea sa, iranianul a primit totui 250.000 de dolari. Filmul avea să aibă încasări de 219 milioane de dolari.

Mehran Karimi Nasseri a părăsit în cele din urmă aeroportul în 2006, când i s-a făcut rău şi a fost internat în spital. Ulterior, acesta a locuit într-un hostel din Paris.

S-a întors însă cu câteva săptămâni în urmă la terminalul care i-a fost casă, spun reprezentanţii aeroportului. Trupul său a fost găsit de angajaţi. Asupra lui au fost găsite mai multe mii de euro.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fiul actorului Gary Sinise, cunoscut pentru rolul din "Forrest Gump" a murit la 33 de ani

Cele 40 de fețe ale lui Tom Hanks. De ce s-a enervat actorul atât de tare pe covorul roșu de la Cannes

Tom Hanks, marele „câştigător” la premiile Zmeura de Aur

Faimoasa cutie cu ciocolată din „Forrest Gump” a fost vândută cu 25.000 de dolari. Ce conținea, de fapt, obiectul de recuzită

Partenerii noștri