Live

Rusia a pierdut locul în consiliul de conducere al Organizației Aviației Civile Internaționale

Data actualizării: Data publicării:
Rusia nu a fost realeasă în consiliul de conducere a Organizației Aviației Civile Internaționale.

Rusia nu a reușit, sâmbătă, să câștige suficiente voturi pentru a fi realeasă în consiliul de conducere al agenției de aviație civilă a Națiunilor Unite, relatează Reuters.

Rusia nu a ajuns la cele 86 de voturi necesare pentru a rămâne în consiliul de conducere al Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), format din 36 de țări, în timpul adunării generale a agenției, care se va desfășura până pe 7 octombrie, la Montreal.

În consiliul de 36 de membri al ICAO, Rusia ocupa un loc ca „stat de importanță principală în transportul aerian”, alături de G7, China, Brazilia și Australia.

„Am dori să ne exprimăm regretul cu privire la rezultatul votului”, a spus reprezentantul Rusiei. „Considerăm acest lucru ca pe un pas pur politic și nu are nimic de-a face cu poziția Rusiei în domeniul aviației civile”.

Votul trage Rusia la răspundere pentru încălcarea spațiului aerian suveran al Ucrainei și pentru bombardarea aeroporturilor, lucruri care contravin unui acord din 1944 care stabilește principiile de bază pentru aviația globală, a declarat Yulia Kovaliv, ambasadorul Ucrainei în Canada.

De asemenea, Occidentul acuză Rusia că a confiscat ilegal sute de avioane străine, lucru negat de Moscova.

Canada și statele europene au declarat înainte de vot că se vor opune realegerii Rusiei în consiliu.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

Medvedev încurajează imigranții să comită „atrocități” în Europa, care „a devenit o bătrână rea și fără minte”

Rusia flutură din nou amenințarea nucleară. De această dată îl vizează pe Donald Trump

Partenerii noștri