Live

Revista Time: Kim Jong Un , printre favoriții la câștigarea Premiului Nobel pentru Pace

Data publicării:
Foto: Agerpres

Revista americană Time i-a inclus miercuri pe preşedinţii american Donald Trump şi nord-coreean Kim Jong-un, pe Carles Puigdemont, fost lider al comunităţii autonome spaniole Catalonia, şi pe papa Francisc pe lista favoriţilor la câştigarea premiului Nobel pentru Pace pe anul 2018, care va fi anunţat vineri, la Oslo, de Comitetul Nobel, scrie Agerpres.



Distincţia este acordată în fiecare an unei persoane sau unui grup de persoane care a depus eforturi pentru promovarea păcii în lume. În 2017, premiul Nobel pentru Pace a fost acordat Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), carea a devenit astfel a 23-a organizaţie care câştigă acest premiu de la crearea lui, în 1901.

Potrivit Comitetului Nobel, în acest an există 331 de nominalizări pentru acest premiu, dintre care 216 persoane şi 115 grupuri. Acesta este al doilea cel mai mare număr de nominalizări, după recordul din 2016. Procesul de selecţie este bine păzit înainte de anunţarea premiului, iar nominalizările nu sunt făcute publice, dar acest lucru nu i-a oprit pe oameni să facă speculaţii cu privire la favoriţi, notează Time în cea mai recentă ediţie a sa.

Kim Jong-un şi Moon Jae-in

Disputa pe tema armelor nucleare din Coreea de Nord şi testele cu rachete din 2017 au lăsat relaţiile dintre Seul şi Phenian poate la cel mai de jos punct al lor după războiul coreean din 1950-1953. Acum, în parte graţie liderilor lor, Kim Jong-un (Nord) şi Moon Jae-in (Sud), cele două Corei au luat primele măsuri în vederea dezarmării nucleare. Luna trecută, Kim s-a pronunţat pentru denuclearizare sub supravegherea inspectorilor străini.

Comitetul Nobel ar putea ajunge la concluzia că este greu să ignore evaluarea ONU conform căreia regimul Kim comite în prezent "crime împotriva umanităţii", printre care tortură, înfometare şi execuţii în taberele de detenţie. Totuşi, perechea formată din Kim Jong-un şi Moon Jae-in este favorită clară la Nobelul pentru Pace pe 2018.

Preşedintele Donald Trump

Optsprezece congresmeni republicani au scris în luna mai Comitetului Nobel pentru a-l nominaliza pe preşedintele Donald Trump pentru premiul Nobel pentru Pace pe 2018 "ca o recunoaştere a eforturilor sale pentru a pune capăt războiului coreean (1950-1953), pentru a denucleariza Peninsula Coreeană şi a aduce pacea în regiune. Aşadar, pentru multe dintre motivele pentru care Moon şi Kim sunt consideraţi favoriţi. Casa de pariuri Ladbrokes dă o cotă de 2,5/1 pentru ca Trump să câştige, fie singur, fie alături de alţi nominalizaţi.

Carles Puigdemont

Personajul central al referendumului neoficial privind independenţa Cataloniei, desfăşurat în 2017, trăieşte în exil în Belgia după ce a părăsit Spania pentru a evita arestarea de către autorităţile spaniole. Referendumul a accelerat riposta autorităţilor spaniole care a îngheţat speranţele pentru o Catalonie independentă în viitorul previzibil. De atunci, Puigdemont a ieşit în mare parte din atenţia presei, dar şansele sale, potrivit Ladbrokes, însă sunt de 12/1.

UNHCR

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) se află în centrul eforturilor de a-i ajuta pe cei care fug de războaie şi persecuţii din întreaga lume. Eforturile UNHCR au fost recunoscute deja de două ori de Comitetul Nobel, care a acordat premiul pentru Pace în 1954 şi 1981. În acest an, UNHCR a anunţat că în 2017, la nivel mondial, au fost strămutate mai multe persoane ca oricând. Primirea a încă unui Nobel pentru Pace ar fi cel puţin oportună.

Papa Francisc

Niciun papă nu a câştigat până acum premiul Nobel pentru Pace, dar papa Francisc a fost favorit pentru această distincţie încă de la preluarea funcţiei, în 2013. În acel an, el a fost desemnat Personalitatea Anului de către revista Time, ca o recunoaştere a încercărilor sale de a pune Biserica pe o poziţie mai modestă şi mai morală. Însă 2018, un an în care au fost dezvăluite detalii ale abuzurilor unor membri ai clerului, nu a fost un an uşor pentru papa Francisc. Gestionarea scandalurilor privind abuzuri sexuale ale preoţilor în Irlanda, SUA şi Chile a fost criticată pentru lentoarea sa, ceea ce a afectat imaginea sa de reformist liberal. În 2013, 72% dintre americani aveau opinii pozitive despre papă, potrivit unui sondaj CNN; în septembrie 2018, proporţia scăzuse la 48%. Chiar şi aşa, Ladbrokes îl cotează cu şansa de 16/1 pentru câştigarea premiului.

Raif Badawi

Bloggerul saudit Raif Badawi a fost arestat în 2012 pentru acuzaţia de 'insultare a islamului prin canale electronice' şi condamnat în anul următor la şapte ani de închisoare şi 1.000 de lovituri de bici. El a rămas în detenţie, într-o ţară a cărei imagine noul prinţ moştenitor Mohammed bin-Salman încearcă să o schimbe într-una mai liberală din punct de vedere social. Dacă va câştiga, el nu va fi primul deţinut politic ce devine laureat Nobel - în 2010, premiul a fost decernat activistului chinez pentru drepturile omului Liu Xiaobo. Acesta a murit de cancer în 2017. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri