Live

Războiul a alungat pelerinii și turiștii din orașul unde s-a născut Isus. Betleem e pustiu de Crăciun

Data publicării:
De când a început războiul, toată lumea a anulat rezervările, inclusiv cele făcute pentru anul viitor. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Betleem este, în mod normal, un oraș aglomerat de Crăciun, dar războiul din acest an a speriat turiștii și pelerinii din orașul palestinian din Cisiordania ocupată de Israel, lăsând hotelurile, restaurantele și magazinele de suveniruri pustii, iar locuitorii fără surse de venit, transmite Reuters, într-un reportaj realizat în orașul unde s-a născut Isus Hristos.

Cu știrile dominate de știrile despre atacurile Hamas din sudul Israelului, începând cu 7 octombrie, urmate de atacul militar al Israelului asupra Gaza și de o creștere a violenței în Cisiordania, proprietarii de afaceri din Bethleem au spus că nu mai vine nimeni să facă turism în această perioadă, odată cea mai aglomerată din an.

„Nu avem oaspeți. Nici unul”, a spus Joey Canavati, proprietarul hotelului Alexander, a cărui familie locuiește și lucrează în Betleem de patru generații.

„Acesta este cel mai rău Crăciun avut vreodată. Betleemul este închis de Crăciun. Fără brad, fără bucurie, fără spirit de Crăciun”, a spus el.

Situat chiar la sud de Ierusalim, Betleem depinde pentru venituri și locuri de muncă de vizitatorii din întreaga lume care vin să vadă Biserica Nașterii Domnului, despre care creștinii cred că se află pe locul unde s-a născut Isus.

Canavati a spus că, înainte de 7 octombrie, hotelul său era complet rezervat pentru Crăciun, până la punctul în care căuta camere în altă parte a orașului pentru a ajuta oamenii care nu-și mai găseau loc la el.

De când a început războiul, toată lumea a anulat rezervările, inclusiv cele făcute pentru anul viitor. „Tot ce primim prin e-mail este anulare, după anulare, după anulare”, a spus Canavati.

„Am avut cel puțin 120 de oameni care luau cina aici în fiecare seară și era plin. Zgomotul, oamenii. Acum... Gol. Fără mic dejun de Crăciun, nici cină de Crăciun, nici bufet de Crăciun”, a spus el pentru reporterul Reuters, într-un tur de restaurant unde acum nu se afla niciun oaspete.

După războiul din 1967 dintre Israel și țările arabe vecine, Israelul a ocupat Cisiordania, pe care palestinienii o doresc ca nucleu al unui viitor stat independent.

Israelul a construit așezări evreiești, considerate ilegale de majoritatea țărilor, pe întreg teritoriul. Statul Israel contestă acest lucru, invocând legăturile istorice și biblice cu pământul. Câțiva dintre miniștrii săi trăiesc în așezări aici și favorizează extinderea acestora, conform Reuters.

Începând cu 7 octombrie, Cisiordania a cunoscut o creștere a atacurilor din partea coloniștilor evrei asupra palestinienilor, care erau deja la un nivel maxim înainte de atacul Hamas.

În Manger Square (Piața Ieslei) din Betleem, un spațiu mare pavat în fața Bisericii Nașterea Domnului, care servește de obicei drept punct focal pentru sărbătorile de Crăciun, era liniște și piațeta era aproape goală, la fel ca străzile din apropiere unde majoritatea magazinelor de suveniruri erau închise.

Rony Tabash, care vinde crucifixe, statuete ale Fecioarei Maria și alte mărunțișuri religioase în magazinul familiei sale, făcea ordine în rafturi și mărfuri când a fost surprins de reporterul Reuters.

„Suntem aproape de două luni fără vreun pelerin, fără niciun turist”, a spus el, adăugând că ține magazinul deschis ca o modalitate de a evita lipsa de speranță.

„Vrem să simțim că totul va reveni la viața normală”, a spus el.

Ala'a Salameh, proprietarul restaurantului de falafel Afteem, a declarat că afacerea sa funcționează la 10% sau 15% din capacitate, oferind servicii mai degrabă familiilor palestiniene locale decât afluxului obișnuit de vizitatori străini.

El a spus că ține restaurantul deschis pentru că personalul său are nevoie de un loc muncă.

„Am oameni angajați, de unde le pot da bani să ia și să-și hrănească familiile, copiii?” el a spus.

„Ne rugăm pentru pace. Pentru pace. Știi, Betleem este orașul în care s-a născut pacea, așa că ar trebui să fie mesagerul pentru ca pacea să fie răspândită în toată lumea”, a spus Ala'a Salameh.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Goana după cumpărături și cadouri. Cum se circulă în marile orașe cu câteva zile înainte de Crăciun

Partenerii noștri