Rapperul 6ix9ine, plin de succes după ce a ieșit din închisoare, a vrut să doneze 200.000 de dolari, însă banii săi au fost refuzați
Rapperul 6ix9ine a oferit 200.000 de dolari unei organizații caritabile pentru copii, însă donația sa a fost respinsă, scrie BBC.
Campania "No Kid Hungry" a respins banii oferiți de rapperul american, precizând că nu acceptă donații oferite de persoane care vin în contradicție cu valorile sale.
6ix9ine a fost eliberat recent din închisoare după ce a fost condamnat pentru infracțiuni comise în perioada când făcea parte dintr-o bandă violentă. În 2015, a recunoscut un act sexual cu un minor, pentru care a primit o perioadă de probă de patru ani.
Într-o postare pe Instagram, ștearsă ulterior, 6ix9ine a anunțat că donează 200.000 de dolari campaniei "No Kid Hungry", care luptă pentru eradicarea foametei și sărăciei în SUA. Organizația Share Out Strenght, care desfășoară campania, a comunicat BBC că a respins donația.
"Suntem recunoscători pentru oferta generoasă a lui Daniel Hernandez, însă i-am informat pe reprezentanții lui că am respins donația", a anunțat Share Out Strenght.
Într-o altă postare pe Instagram, 6ix9ine a spus că "n-a mai văzut un lucru atât de crud". Ulterior, a șters și această postare.
Rapperul 6ix9ine a repărut în atenția publicului săptămâna trecută, după ce a fost eliberat mai repede din închisoare, în cadrul eforturilor depuse de autorități pentru a opri epidemia de coronavirus din închisorile americane. Transmisia sa live pe Instagram a doborât recordul de audiență, cu peste 2 milioane de oameni care o urmăreau în același timp. Noua sa melodie "Gooba" a adunat peste 120 de milioane de vizualizări pe YouTube în doar patru zile.
La procesul său din 2019, 6ix9ine a încheiat o înțelegere cu autoritățile și a oferit dovezi împotriva altor membri ai bandei Nine Trey Gangsta Bloods pentru a primi o sentință redusă, fiind în pericol altfel să fie condamnat la închisoare pe viață.
Editor web: V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News