Live

Proteste violente soldate cu sute de victime în Nicaragua. Manifestațiile pașnice, înăbușite cu focuri de armă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Mii de nicaraguani au defilat sâmbătă în întreaga ţară pentru a cere demisia preşedintelui Daniel Ortega, în timp ce la Mangua o persoană a fost ucisă şi alte 11 rănite de tiruri asupra manifestanţilor, relatează AFP, citat de Agerpres

Nicaragua se află într-o plină criză socială și pe punctul unui conflict sângeros. Mai mult de 100 de persoane au murit de la începutul protestelor anti-guvernamentale, la începutul lunii iunie, și peste 1.000 au fost rănite când forțele pro-Ortega au deschis focul asupra unui marș organizat de mamele victimelor. Oficialii au dat vina pe „bandele de criminali”, însă martorii susțin că la originea violențelor s-ar fi aflat chiar forțele de ordine, care au folosit muniție reală asupra manifestanților care demonstrau pașnic.

Acum, manifestanţii cer, de asemenea, să se facă dreptate după moartea a peste 20 de minori, printre cele 220 de victime ale represiunii valului de revoltă.

La Managua, sâmbătă, "un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa (...) şi am fost informaţi că 11 persoane au fost rănite, printre care o fetiţă al cărei craniu a fost zgâriat de un glonţ", a declarat secretarul Comisiei permanente pentru drepturile omului (CPDH, un ONG local), Marco Carmona, la postul de televiziune 100% Noticias.

Indivizi înarmaţi au deschis focul asupra unui grup de manifestanţi care treceau prin vecinătatea unei proprietăţi la sud-vest de Managua, ocupată de o grupare paramilitară, a declarat pentru AFP Vilma Nunez, coordonatoarea ONG-ului Centrul nicaraguan pentru drepturile omului (Cenidh).

Un precedent bilanţ anunţase şase răniţi de gloanţe în acest incident.

Daniel Ortega, erou al revoluţiei sandiniste care a înlăturat dictatura în 1972, se confruntă de la jumătatea lui aprilie cu un val de contestare fără precedent, declanşat de o reformă a pensiilor, abandonată de atunci, dar care s-a transformat într-o mişcare generală de respingere a şefului statului, acuzat de restrângerea libertăţilor şi de confiscarea puterii. El conduce Nicaragua din 2007, după o primă etapă la putere între 1979 şi 1990.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Organizatoarea Miss Univers în Nicaragua nu a mai fost lăsată să intre în țară după concursul câştigat de Sheynnis Palacios

Președintele din Nicaragua: Imperialiştii conduși de NATO și SUA încearcă să distrugă Rusia

Momentul în care Csoma Botond este huiduit de manifestanții AUR: "Au zis: luați-i gâtul"

"Aveți noroc că și-au lăsat toți cuțitele acasă". Protest ilegal AUR la Parlament, Ludovic Orban și Csoma Botond au fost agresați

Partenerii noștri