Live

Premierul Netanyahu are opoziție în interiorul Israelului cu privire la planul lui Trump de anexare a unor părţi din Cisiordania

Data publicării:
Premierul Benjamin Netanyahu Foto: GettyImages

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a cerut liderilor coloniştilor evrei să susţină o propunere de anexare a unor părţi din Cisiordania, bazată pe planul de pace al preşedintelui SUA, Donald Trump, pentru Orientul Mijlociu.

Reprezentanţii coloniştilor şi ai mişcării religioase se opun planului american, întrucât nu sunt de acord cu înfiinţarea statului palestinian în restul teritoriului care ar rămâne după anexare, relatează DPA, citată de Agerpres.

Propuneri privind anexarea ar putea fi depuse în parlamentul israelian încă din luna iulie.

„Avem o oportunitate istorică de a ne impune suveranitatea asupra unor zone din Iudeea şi Samarica (Cisiordania - n.r.)”, a declarat Netanyahu în cadrul unei întâlniri cu membri din conducerea Consiliului Yesha al coloniştilor, potrivit unui comunicat dat publicităţii de biroul său.

Mișcare religioasă: Dacă vor să formeze un stat arab pe pământul Bibliei, atunci nu, mulţumim

„Dacă vor să divizeze teritoriul şi să formeze un stat arab pe pământul Bibliei, chiar dacă ei susţin că este «în condiţii mai bune» pentru noi, atunci nu, mulţumim”, a postat parlamentarul din mişcarea religioasă Bezalel Smotrich luni pe Twitter.

Planul propus de Donald Trump în ianuarie prevede ca circa 30% din Cisiordania ocupată să fie anexată de Israel în orice viitor acord de pace cu palestinienii.

Planul a fost respins de palestinieni, întrucât recunoaşte pretenţiile Israelului asupra unor părţi din Cisiordania pe care le doresc într-un viitor stat. Drept consecinţă, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anulat recent toate acordurile cu Israelul şi SUA.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Caricaturista de la Washington Post demisionează după ce i s-a respins o caricatură cu Bezos în genunchi în faţa lui Trump

Administrația Biden vrea să trimită Israelului un transport de arme în valoare de 8 miliarde de dolari, înainte de învestirea lui Trump

Ce diferență de avere e între Elon Musk și următorul cel mai bogat om din lume. Averea lui Musk a crescut cu 170 mld. $ într-un an

Trump, supărat că moartea fostului preşedinte Jimmy Carter îi afectează învestirea la Casa Albă. „Niciun american nu poate fi fericit”

Partenerii noștri