Pentagonul trimite 200 de militari și rachete Patriot în Arabia Saudită
Statele Unite vor trimite 200 de militari şi rachete Patriot în Arabia Saudită în urma recentelor atacuri atribuite de Washington Teheranului, a anunţat joi Pentagonul. Va fi prima desfăşurare de acest tip după retragerea trupelor americane în 2003, trimise pe teritoriul saudit vreme de 12 ani, după două războaie contra Irakului.
„Această desfăşurare va întări apărarea aeriană şi antirachetă a regatului pentru infrastructurile militare şi civile cruciale”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman. Totodată, el a lansat un apel şi altor ţări să contribuie la un efort internaţional vizând întărirea apărării Arabiei Saudite.
Anunţul a fost făcut în contextul unor puternice tensiuni în regiune, în timp ce liderii american şi iranian au evitat să se întâlnească la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în această săptămână.
„Este important de notat că aceste măsuri sunt dovada angajamentului nostru faţă de partenerii regionali, precum şi față de securitatea şi stabilitatea Orientului Mijlociu”, a adăugat reprezentantul Pentagonului.
Vinerea trecută, Statele Unite au anunţat trimiterea de trupe suplimentare în Golf, după atacurile contra infrastructurii petroliere saudite, o decizie salutată de autorităţile de la Riad. (sursa: Agerpres)
Arabia Saudită amenință Iranul: Vom lua măsuri corespunzătoare
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News