Pelerinajul de la Mecca: Egipteni fără permise, abandonați în căldura infernală care a ucis 1000 de oameni
Se estimează că 1000 de oameni au murit pe fondul căldurii extreme la pelerinajul Hajj din Arabia Saudită. Cele mai multe victime sunt din Egipt. Reporterii BBC au ajuns într-o comunitate de egipteni care a pierdut peste 20 de oameni în timpul acestui pelerinaj și spun povestea unei femei care și-a vândut bijuteriile și a plătit 3000 de dolari pentru visul de a ajunge la Mecca, vis care i-a adus sfârșitul.
Mulți pelerini egipteni vin la Mecca din satele sărace. Ei își cheltuiesc economiile de o viață pentru călătoria spirituală către cel mai sfânt oraș al islamului.
Effendiya, o mamă a cinci copii, în vârstă de 70 de ani, din provincia nordică Menoufiya, și-a vândut bijuteriile pentru a-și plăti călătoria, i-a spus fiul ei cel mic, Sayyed, reporterului BBC, dar a murit în timpul pelerinajului.
„Moartea mamei mele m-a zdrobit”, spune el, izbucnind în lacrimi. El explică faptul că a merge la Hajj a fost cel mai mare vis al mamei sale.
Effendiya a mers la Mecca cu o viză de turist, nu cu un permis oficial Hajj. Ea a fost printre sutele de mii de pelerini neînregistrați care sperau să își îndeplinească obligația religioasă în acest an fără a obține permise speciale de Hajj.
Autoritățile saudite consideră aceste vizite neoficiale o încălcare a reglementărilor lor. Dar procesul de obținere a permiselor oficiale de Hajj poate deveni uneori costisitor sau complicat.
Costul pentru a avea acces într-un convoi oficial Hajj, în Egipt, o țară aflată într-o criză economică profundă, poate ajunge la 6.000 de dolari de persoană.
Călătoria femeii a fost organizată de un broker local, care i-a perceput jumătate din această sumă, dar i-a promis un servici de cinci stele, spune familia ei. Realitatea a fost cu totul alta.
De Ziua Arafah, anul acesta, care a fost pe 15 iunie, pelerinii au petrecut de la răsărit până la apus adunându-se pe Muntele Arafat - la aproximativ 20 km de Mecca - pentru rugăciuni și predici.
"Autobuzul i-a lăsat la aproximativ 12 km de Muntele Arafat și a plecat. Mama a trebuit să meargă pe jos până la capăt", spune Tariq, fiul cel mare al Effendiyei.
„De câte ori o apelam video, ea își turna apă pe cap. Nu putea suporta căldura îngrozitoare. La ultimul nostru apel părea epuizată”, a mai povestit acesta.
Pelerinii stau de obicei în corturi cu aer condiționat, au autobuze pentru a-i conduce între locurile sfinte și beneficiază de îngrijiri medicale.
Dar Sayyed spune că Effendiya și alți pelerini neînregistrați „nu aveau niciuna dintre aceste facilități și au fost total abandonați”. El adaugă că mama lui și ceilalți călători au încercat să se protejeze de căldura arzătoare folosind lenjerii de pat pentru a face un cort.
Familia ei spune că nu a reușit să contacteze brokerul care i-a organizat călătoria.
Hajj este unul dintre principalii piloni ai islamului. Musulmanii trebuie să ia parte la pelerinaj o dată în viață - dacă sunt capabili financiar și fizic - și cred că se întorc din pelerinaj curățiți de păcatele lor. Este una dintre cele mai mari adunări religioase anuale din lume. Aproape două milioane de pelerini au călătorit la Mecca în acest an. Dar nimeni nu se va aștepta ca această călătorie să fie finalul lor de drum.
Autoritățile egiptene spun că mulți dintre pelerinii decedați nu sunt înregistrați, ceea ce face dificilă determinarea unui număr oficial de morți. Ministerul de Externe a declarat că va dura mai mult timp și efort pentru a identifica morții și a contacta familiile acestora.
Premierul egiptean Mostafa Madbouly a declarat că va fi deschisă o investigație cu privire la activitățile tuturor companiilor de turism, implicate în trimiterea pelerinilor neînregistrați în Arabia Saudită.
„Fără mama mea, mă simt speriată”, spune Manal, fiica cea mare a lui Effendiya, cu ochii plini de durere. Ea își amintește că a început să țipe în momentul în care a primit vestea morții mamei sale.
"Cu puțin timp înainte de a muri, l-a sunat pe fratele meu și i-a spus că simte că sufletul ei îi părăsește trupul. Mi-aș fi dorit doar să fiu cu ea atunci", spune Manal, cu lacrimile curgându-i pe obraji.
Mama ei, Effendiya, a murit în timp ce stătea întinsă pentru a-și trage răsuflarea la umbră, la colțul străzii.
Copiii ei, acum cu inima frântă, se mângâie cu faptul că a fost înmormântată la Mecca.
„Ea spera să moară și să fie îngropată în orașul sfânt”, spune Manal, fiica ei cea mare. „Visul ei s-a împlinit”.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News