Live

Pedeapsa primită în Spania de românul care s-a răzbunat pe iubita care l-a părăsit ucigându-i copilul

Data publicării:

O instanță din Valencia l-a declarat vinovat pe românul acuzat că a ucis-o pe fetița de doar doi ani a fostei iubite, ca să se răzbune după ce aceasta l-a anunțat că îl părăsește. Juriul a cerut închisoarea pe viață, prima sentință de acest fel dată în Valencia.

Potrivit codului penal spaniol, închisoarea pe viață se poate aplica numai în cazuri excepționale, cum ar fi asasinate la comandă, terorism, uciderea șefului statului sau a moștenitorului său, genocid, crime împotriva umanității, potrivit La Vanguardia.

Laurențiu Mihai D., acum de 30 de ani, a comis fapta oribilă pe 12 noiembrie 2017, în casa în care a locuit împreună cu iubita lui, din localitatea Alzira, provincia Valencia.

În același imobil mai locuia o familie de români. În ziua fatidică, după ce toată lumea a plecat de acasă, Laurențiu s-a dus în camera în care dormea ​​fetița și a ucis-o cu un cuțit. Legiștii au constatat ulterior că fetița n-a avut nicio șansă, din cauza unei răni profunde la gât.

Mama fetiței a suferit un șoc după crimă și are nevoie și acum de tratament psihiatric.

După ce a ucis-o pe fetița iubitei sale, bărbatul s-a aruncat de pe balconul casei, dar a căzut pe o mașină parcată și a suferit leziuni ușoare. A fost arestat în aceeași zi.

În arest a susținut în permanență că nu a fost conștient de ceea ce a făcut, dar criminaliștii au găsit probe care să dovedească faptul că bărbatul și-a plănuit crima.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Alexandru Țiriac nu s-a abținut după ce a văzut decizia ITIA în cazul de dopaj al Igăi Swiatek: ”Suntem luați de proști”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri